Articol de Emanoil Ursache - Publicat miercuri, 21 februarie 2024 11:14 / Actualizat miercuri, 21 februarie 2024 12:11
Billel Omrani (30 de ani) nu duce lipsă de oferte după ce s-a despărțit de Petrolul Ploiești la mijlocul lunii ianuarie. Atacantul care a câștigat Superliga de 5 ori cu CFR Cluj le stârnește interesul mai multor echipe din Polonia.
Rakow și Gornik Zabrze au fost formațiile vehiculate până acum în presa poloneză. Wisla Cracovia are acum cele mai mari șanse pentru a-l aduce pe Omrani, potrivit jurnaliștilor de Meczyki.
Billel Omrani, aproape de Wisla Cracovia
„Fostul jucător al lui Olympique Marseille, la Wisla Cracovia? Un posibil transfer neașteptat. Omrani e interesat de un transfer la formația din Cracovia, unde și-ar putea reseta cariera.
Wisla ar fi deschisă la o colaborare, însă cu condiția ca salariul fotbalistului să nu aibă un impact masiv asupra bugetului clubului”, au notat jurnaliștii polonezi citați anterior.
Posibila concurență a lui Omrani, un ajutor pentru transfer
Ibericul Angel Rodado (26 de ani), marcator a 13 goluri în 21 de partide oficiale, este atacantul titular la Wisla Cracovia și golgheterul echipei. Rodado și Omrani au același impresar, motiv pentru care transferul celui din urmă poate fi facilitat.
Wisla Cracovia se află pe poziția a 4-a din liga a doua din Polonia, cu 34 de puncte, la trei „lungimi” de liderul Arka Gdynia.
În cariera sa, Billel Omrani a evoluat pentru CFR Cluj, FCSB, Athlétic Club Arlésien, Marseille și Petrolul Ploiești.
209meciuri a jucat Omrani pentru CFR Cluj, în care a marcat 47 de goluri și a oferit 42 de pase de gol
Billel Omrani a părăsit tabăra „lupilor galbeni” după ce a evoluat doar în 7 meciuri, în care nu a reușit să înscrie sau să bifeze vreo pasă de gol.
Cota de piață a internaționalului algerian, născut în Franța și crescut de Marseille, a ajuns la doar 550.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt. În vârful său de formă, Omrani era evaluat la 3,6 milioane de euro.
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul CFR Cluj - Dinamo și câștigă premiile puse în joc!
VIDEO Gigi Becali, patronul FCSB, nu se teme de FC Botoșani: „Dacă mă bate, mă las de fotbal!” + Ce spune despre Rapid, CFR Cluj și CSU Craiova
Citește și:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”