Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 21 decembrie 2024, 09:47
Cristi Borcea, 54 de ani, a povestit într-un interviu acordat GSP.ro că a fost dorit ca investitor la Real Mallorca, fosta finalistă a Cupei Cupelor în 1999, însă a refuzat: „Nu cunosc fenomenul de acolo”. Cum îl descrie ex-dinamovistul pe rapidistul Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, și ce spune despre o eventuală revenire personală în fotbalul intern
Cristi Borcea, 54 de ani, s-a retras din lumina reflectoarelor și nu mai este implicat deloc în fotbalul intern. Deunăzi, Adrian Mutu afirma că fostul său șef de la Dinamo ar fi tentat să revină în fotbal, să se implice la formația lui de suflet.
Ideea a fost dezavuată de omul de afaceri, a spus că nu se negociază o astfel de revenire.
Cristi Borcea spune „niciodată" fotbalului: „Cel mult o lojă la viitorul stadion al lui Dinamo. Sau să-i sprijin pe fiii mei, Patrick și Coco"
"Niciodată! Poate, cel mult, să-i susțin financiar sau cu un sfat pe fiii mei, Patrick și Coco, dacă vor dori să se implice în viitor la un club. Adică la Dinamo, alt club nu văd... Eu nu aș putea investi la un alt club, pentru mine doar Dinamo există. Dar exclus să mă întorc! Sau hai, poate, să aloc niște bani când va fi noul stadion, să iau o lojă și să vin doar de plăcere la fotbal", a declarat Cristi Borcea pentru Gazeta Sporturilor.
12trofee a cucerit Cristi Borcea în 17 ani în care s-a implicat la Dinamo, ocupând toate funcțiile de conducere, de la director de marketing la acționar și președinte executiv
Cristi Borcea despre Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa: „Dacă scapă de la retrogradare, poate construi pentru viitor. Dacă nu, Doamne ferește!"
Cristi Borcea a fost chestionat de reporterul GSP.ro vizavi de implicarea lui Dan Șucu (Rapid) în Serie A, după ce a alocat 45 de milioane de euro ca să preia pachetul majoritar de acțiuni la Genoa, cel mai vechi club italian care mai există.
„În primul rând, e de admirat. Cred că a fost o nebunie pozitivă, o oportunitate, să ajungă acolo. Nu este ușor, nu va fi ușor. Șucu este un om de afaceri, de succes, are mentalitate de învingător, dar aici, la fotbal, rămâne de văzut. Important e să scape de la retrogradare (cu Genoa).
Aici, în Serie A, a mers ca la ruletă, a pus totul pe 17! Dacă scapă, poate construi ceva de viitor, să nu genereze cash-flow. Dacă, Doamne ferește!, retrogradează, atunci nu va fi bine", a punctat Borcea.
Cristi Borcea dorit la Real Mallorca: „N-am cunoscut fenomenul de acolo, nu merge cu jumătăți de măsură"
Multimilionarul care s-a retras din 2012 din fotbalul intern, după experiența la Dinamo, a povestit că a primit și el propunerea de a finanța un club din străinătate. Mai exact Real Mallorca, fosta finalistă din 1999 a Cupei Cupelor, câștigătoare de Copa del Rey și Supercupa Spaniei.
Borcea a fost ofertat să vină la clubul din Baleare în urmă cu câțiva ani, când Mallorca era în liga secundă. A refuzat, iar gruparea a fost preluată de oameni de afaceri din Statele Unite ale Americii.
„(Ai fost ofertat să preiei vreun club din străinătate?) În Spania, la Real Mallorca. Ce m-a dat înapoi? N-am cunoscut fenomenul de acolo. Era echipa în liga a doua și mi s-a oferit posibilitatea să vin acolo. Mă știți, eu eram implicat la Dinamo, veneam și-n cantonamente. Nu merge să faci cu jumătăți de măsură.
Este potent financiar, Dan Șucu, este manager extraordinar, are viziunea de a reuși, are mentalitate de învingător. Are toate atu-urile să reușească, dar vorbim de alt nivel. Vorbim de top 5 campionate în lume. E un curaj nebun! E ca la ruletă, ori câștigă, ori îngroapă banii... Nu mai există ceva intermediar", a mai declarat Borcea.
6este locul ocupat în prezent de Mallorca în LaLiga, având un sezon remarcabil
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”