FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FC BOTOȘANI 1-1

DINAMO - FC BOTOȘANI 1-1. VIDEO Borja Valle explică supergolul marcat la debut: „S-a văzut din tribună”

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 septembrie 2020 00:00 / Actualizat sambata, 12 septembrie 2020 12:31

Mijlocașul Borja Valle (28 de ani) a marcat un supergol în meciul Dinamo – FC Botoșani 1-1, iar la finalul partidei a explicat reușita sa.

Ibericul, aflat la debut, a dezvăluit că în prima repriză, când a fost rezervă, a văzut că Eduard Pap, portarul lui FC Botoșani, are obiceiul să stea departe de linia porții și de aceea a încercat această execuție.

„E posibil să fie cel mai frumos gol al meu. Nu cred că am dat niciodată un așa gol. Sunt foarte fericit pentru acest rezultat și pentru echipă. Sunt de patru zile aici.

Acum, din cauza coronavirusului, noi rezervele stăm în tribună și vedem meciul mai bine. Am văzut că portarul iese și mă gândeam la execuția asta de când am intrat pe teren.

Îmi place mult fotbalul din România. Botoșani mi-a plăcut, a avut un joc rapid. Noi o să jucăm din ce în ce mai bine. Am ales să vin aici datorită echipei, proiectului și pentru că aveam nevoie de o schimbare. Cred că am luat cea mai bună decizie.

Toți spaniolii am rămas fără cuvinte când am văzut fanii. A fost incredibil. Sperăm să aducem rezultate cât mai bune pentru fani”, a declarat Borja Valle la Look Sport.

 VIDEO. Fanii lui Dinamo au făcut show înainte de meci

Citește mai multe știri despre Dinamo - FC Botoșani: 

Florin Prunea is not impressed: „A fost gol de portar, lăsați execuția” + Ce a observat la echipa lui Contra

Dinamo a dat lovitura: „Seamănă cu Wesley, a dat extraordinar, fără boltă! Nu a greșit nimic”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (20)
blackknight
blackknight  •  12 Septembrie 2020, 19:12
Postat de emil1986 pe 12 Septembrie 2020, 09:34

Da, m-a speriat!!!! N-au reusit sa aiba 2 ocazii clare in tot meciul! Mai ai frati?

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

blackknight
blackknight  •  12 Septembrie 2020, 19:11
Postat de emil1986 pe 12 Septembrie 2020, 09:34

Da, m-a speriat!!!! N-au reusit sa aiba 2 ocazii clare in tot meciul! Mai ai frati?

prostie sigur... semn de intrebare doar la invidie sau frustrare :P

blackknight
blackknight  •  12 Septembrie 2020, 19:11
Postat de emil1986 pe 12 Septembrie 2020, 09:18

Saracii, ei sunt la retrogradare si fac nunta dupa un amarat de egal. Stai sa vezi ce omor le da Uhrin etapa viitoare!

am si eu o intrebare: daca tot suntem la retrogradare, ce-ti pasa te noi? d c tot vorbesti de Dinamo?! invidie, frustrare sau prostie?! sau poate toate 3

Vezi toate comentariile (20)
Comentează
Close