FOTBAL  »  Superliga  »  FRF

Burleanu, la țară în zi de titlu! În cea mai încinsă zi a fotbalului românesc din ultimii ani, președintele FRF a văzut meciuri de juniori la Văculești, Botoșani

Articol de GSP - Publicat luni, 15 mai 2017 00:00

Răzvan Burleanu n-a fost, sâmbătă seară, nici la Ovidiu, nici la București. Președintele FRF a ales să petreacă ziua Z a sezonului 2016-17 în satul Saucenița, comuna Văculești, Botoșani.

Mai exact, la jumătatea distanței dintre municipiul Botoșani și Dorohoi, unde a asistat la o competiție județeană de juniori, Cupa AJF. Într-un cadru festiv, organizatorii "s-au îmbrăcat la patru ace" și au măturat "şi ultimul chiştoc de ţigară", după cum scrie portalul darabaneni.ro.

A urmărit juniorii din Darabani sau Albești

"Totul a arătat ca o zi de campanie", spun sursele la Gazetei. Fiindcă, alături de Burleanu, la Văculești au venit și președintele celor de la FC Botoșani, Cornel Șfaițer, fost membru în CEx, dar și fostul președinte al AJF Botoșani, Mihai Calistru.

Meciurile au fost disputate între echipe cu nume precum Sănătatea Darabani, Avântul Albești sau Rapid Ungureni. Totul lângă o pajiște pe care pășteau câteva vaci!

860 de locuitoriare satul Saucenița

Gino s-a uitat la TV!

Burleanu n-a fost singurul șef din fotbal care a urmărit de la distanță finalul de campionat. Gino Iorgulescu l-a văzut la televizor. Sâmbătă, LPF a anunțat, printr-un comunicat, că "președintele LPF, domnul Gino Iorgulescu, din dorința de a păstra aceeași echidistanță manifestată față de toate competitoarele (...) a ales să urmarească aceste ultime 90 de minute din play-off în fața televizorului".

Citește și:
Fotbalistul de națională ascunde o relație cu vedeta de la Insula Iubirii: „Ea nu s-a putut abține”
Campionate
Fotbalistul de națională ascunde o relație cu vedeta de la Insula Iubirii: „Ea nu s-a putut abține”
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează