Articol de GSP - Publicat duminica, 08 aprilie 2018 10:07
Florin Bratu a discutat despre problemele pe care le are cu Gabi Torje și Antun Palici, doi dintre jucătorii preferați ai fanilor. Antrenorul dinamovist are încredere în Gabi, însă în privința croatului e ceva mai rezervat.
"Şi eu mă întreb ce se întâmplă cu Palic. Dinamo şi-a pus mari speranţe în el când a fost transferat. Trebuie să tragă mai mult de el pentru a fi la nivelul pe care ni-l dorim.
Nu am avut discuţii separat cu Torje. I-am dat un semnal, l-am inclus în lot. A intrat bine, sunt convins că în viitor va evolua astfel.
Pentru că Gabi are un potenţial mult mai mare decât ce a arătat până acum, de la revenirea la Dinamo", a mai spus Bratu la TV Digi Sport.