Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat marti, 02 aprilie 2019 21:36
Ioan Hora dă peste cap toate prognozele care s-au făcut în cazul lui în momentul în care a semnat cu FCSB în pauza de iarnă. Părea un fotbalist terminat, care nu mai jucase fotbal de peste 8 luni și care nu mai marcase din aprilie 2018! Prestațiile lui din acest început de an au răsturnat însă absolut toate calculele.
A reușit să-l scoată din primul "11" pe Harlem Gnohere, golgeterul solitar al roș-albaștrilor în primele 21 de etape. Apoi, randamentul lui e realmente un paradox.
Dintr-un jucător aflat în mare criză nu doar de reușite, dar chiar și de meciuri și minute oficiale, Hora s-a transformat într-o adevărată mașină de goluri. Iar cifrele seci din 2019 par desprinse din CV-ul unui golgeter de nivel foarte înalt.
Ioan e deja peste Gnohere la capitolul randament. E drept, nu are numărul minutelor jucate de Gnohere, dar comparația frecvenței la care cei doi au produs câte un gol e în mod clar în favoarea atacantului român. Harlem a înscris, în medie, un gol la fiecare 120 de minute. Hora merge chiar mai departe. Îi detronează din top și pe primii 2 puncheuri ai Ligii 1. Țucudean a dat nu mai puțin de 17 goluri, dar are peste 1.800 de minute, astfel că media e de un gol la peste 100 de minute.
A venit gratis
FCSB a profitat în iarnă de faptul că Hora și-a reziliat angajamentul cu ultimul club la care a activat, Akhisarspor. Fiind liber, Becali nu a fost nevoit să achite nici o sumă de bani. În schimb, i-a oferit bani la semnătură, dar și un contract de 200.000 de euro pe sezon! În vara lui 2016, după ce câștigase titlul de golgeter în Liga 1, în tricoul celor de la Pandurii, Hora a fost vândut la Konyaspor pentru 550.000 de euro, iar el a semnat pentru un salariu lunar de 45.000 de euro!
5 trofee are în palmares Hora: titlul cu CFR (2012), Cupa și Supercupa Turciei cu Konyaspor (2017), Supercupa Turciei cu Akhisarspor (2018) și titlul de golgeter în Liga 1 (2016)
2 selecțiia bifat Hora în echipa națională de seniori, ambele în primăvara lui 2016, iar la naționala de tineret a jucat 9 partide și a dat 4 goluri
6 echipea bifat Hora în Liga 1: UTA, Gloria Bistrița, CFR, ASA Tg. Mureș, Pandurii și FCSB
19 aniavea Hora în momentul debutului în L1. S-a produs în aprilie 2007, în tricoul celor de la UTA, 0-5 în deplasare cu CFR
48 de goluria marcat Hora în L1, în cele 238 de meciuri
CITEȘTE ȘI:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”