Articol de Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat duminica, 13 octombrie 2024 15:48 / Actualizat duminica, 13 octombrie 2024 21:21
Cătălin Cîrjan (21 de ani) a vorbit înaintea meciului cu FCSB. „Eternul Derby” se joacă duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00.
Prezent la un eveniment care a vizat un parteneriat dintre Dinamo București și HILS Development, Cătălin Cîrjan, mijlocașul ofensiv de la Dinamo, a abordat mai multe subiecte, printre care derby-ul cu FCSB, dar și cum vede șansele de a fi chemat la echipa națională.
VIDEO. Cătălin Cîrjan: „Avem un joc foarte frumos, după părerea mea, cel mai frumos din România!”
„Eu vreau să arăt pe teren, nu vreau să vorbesc mult în afara terenului. Vreau să dau tot ce e mai bun și să îmi ajut echipa. Dacă o voi face bine, sunt sigur că voi fi convocat la echipa națională.
Mă simt bine din punct de vedere fizic, marți voi începe antrenamentele și mă voi pregăti pentru derby.
Este foarte important că revin foarte mulți jucători din cei care au fost accidentați, dar cred că am arătat în ultimele săptămâni, chiar dacă nu am fost toți, că am făcut meciuri foarte bune. Din păcate, nu am reușit să câștigăm meciul cu Botoșani, cu o victorie puteam fi pe locul 2. Acum e și mai bine, suntem toți apți, pregătiți să arătăm ce putem în derby.
Am fost la foarte multe derby-uri. Mergeam inclusiv pe stadionul din Ștefan cel Mare. Am amintiri foarte frumoase, este ceva extraordinar să joci un derby, abia aștept să trăiesc asta pe pielea mea!
Nu ne gândim foarte mult la adversar, ne gândim mai mult la noi. Avem un început de campionat bun, jucăm un fotbal frumos și avem foarte mare încredere că putem să facem un rezultat bun. E un meci foarte important și pentru suporterii noștri, putem să promitem că vom da totul și sperăm să luăm cele 3 puncte.
A contat faptul că a existat continuitate cu domnul Kopic. Este un antrenor foarte bun, se vede în jocul nostru. Avem un joc foarte frumos, după părerea mea, cel mai frumos din Romania. Ne dă încredere în fiecare zi și vom face un campionat bun cu dânsul!”, a declarat Cîrjan.
Este un vis pentru orice jucător român să joace pentru echipa națională. Cu siguranță îmi doresc să joc în viitor, dar, deocamdată, mă concentrez pe ce fac la Dinamo, să dau tot ce e mai bun pentru club. Dacă voi avea evoluții bune, cu siguranță Mircea Lucescu mă va convoca.
Cătălin Cîrjan, mijlocaș ofensiv Dinamo