FOTBAL  »  Superliga  »  CONFLICT

EXCLUSIV Caz rar în Liga 1: au calificat echipa în play-off, însă „patronul” îi urăște în continuare și vrea să-i dea afară!

Articol de , , - Publicat miercuri, 09 martie 2022 07:44 / Actualizat miercuri, 09 martie 2022 12:44

Caz rar la Pitești: Prepeliță și Vlădoiu au calificat-o pe FC Argeș în play-off pentru prima oară în istorie împotriva „patronului” clubului, edilul Cristian Gentea.

E posibil ca atmosfera proastă dintr-un club să genereze niște rezultate foarte bune. Exemplul îl constituie FC Argeș, o formație pe care antrenorul Andrei Prepeliță și președintele Jean Vlădoiu au reușit s-o califice în premieră în play-off, deși "patronul" adevărat al societății, primarul Cristian Gentea, se tot chinuie de la începutul anului să-i dea afară.

Edjouma l-a ȘOCAT pe Neubert! Ce s-a întâmplat la antrenamentele FCSB
FCSB
Edjouma l-a ȘOCAT pe Neubert! Ce s-a întâmplat la antrenamentele FCSB

Primarul din Pitești nu mai vorbește cu echipa FC Argeș

Piteștenii se îndepărtaseră la un moment dat de locurile de play-off și primarul i-a instruit pe oamenii lui din club să-l demită pe Prepeliță. Vlădoiu a reușit să-l protejeze pe antrenor și și-a riscat astfel poziția proprie, fiindcă l-a supărat și el pe Gentea.

Argeșul a izbutit până la urmă să obțină poziția a cincea la capătul sezonului regulat, o performanță grozavă a unei echipe care se află abia în al doilea an de când a promovat în prima ligă. 

În toată perioada aceasta în care piteștenii au legat șapte meciuri la rând fără înfrângere, primarul nu le-a mai transmis nici un mesaj. Nici Jean Vlădoiu nu mai e un favorit al său, întrucât el l-a protejat pe antrenorul indezirabil.

El a așteptat ca Prepeliță și Vlădoiu să eșueze în campionat și să capete astfel un motiv pentru a-i înlocui. Cum rezultatele au fost excelente, sacrificarea lor pare să fie greu de realizat.

Problema lui Răducioiu la Dinamo: „M-am cam săturat! O asemenea prostie e de neacceptat”
DINAMO
Problema lui Răducioiu la Dinamo: „M-am cam săturat! O asemenea prostie e de neacceptat”

Mai îndrăznește să-l demită pe Prepeliță?

Contractul tehnicianului va expira la sfârșitul acestui sezon, dar nici atunci nu va fi ușor de dat la o parte Andrei, din moment ce el a realizat deja o stagiune grozavă. 

Apropiați ai lui Gentea povestesc că el judecă și fotbalul doar în termeni electorali. A analizat mesajele pe care le transmiteau suporterii în unele grupuri ale lor din Facebook și ajunsese la ideea de a-l înlocui pe Prepeliță ca să nu-i supere pe votanți.

Fostul internațional a înregistrat de atunci rezultate grozave, deci mai degrabă schimbarea lui ar deranja electoratul. Fanii violeților au sărbătorit pe străzile din Pitești calificarea în playoff, imediat după succesul cu 2-1 repurtat în deplasarea de la Botoșani. 

Nicolae Dică sau Ilie Poenaru, pe lista de înlocuitori

Gentea avea pregătiți și înlocuitori posibili ai lui Prepeliță. Nicolae Dică și Ilie Poenaru se aflau pe lista lui. Și se mai află, dacă primarul tot va dori să renunțe la Prepeliță, din moment ce Nicolae Dică și Ilie Poenaru încă mai sunt liberi de contracte. 

În afara comentariilor pe care le lăsau suporterii pe Facebook, pe primar îl enervau și rezultatele, fiindcă el avea pretenția ca echipa să lupte pentru un loc de cupe europene. 

„Am mesajul cu Harry Potter"

Din momentul în care primarul l-a contestat, pe Prepeliță au ajuns să-l atace și suporterii din galerie, nu numai aceia de pe Facebook. Fanii „ultras" au afișat la un moment dat un mesaj: „Harry Potter de Pitești, fotbalul cât îl mai păcălești?". 

O aluzie și la ochelarii pe care îi poartă fostul internațional (foto), care l-ar face să semene cu personajul din seria de filme pentru copii. „Am păstrat mesajul acela, îl am acasă", a spus Prepeliță după victoria cu 2-1 de la Botoșani. 

„Să plece singur!"

FC Argeș e în play-off acum, dar la începutul lunii februarie arăta ca un club aflat în derivă, o societate gata să explodeze. 

În declarații acordate pentru GSP.ro, Gentea era nemulțumit că-l determinase doar pe Mihai Ianovschi, nu și pe Prepeliță: 

„Eu aș fi vrut să-i înlocuim pe amândoi. Mă așteptam ca Prepeliță să renunțe singur, să nu fie nevoie să-l dau eu afară! Nu jucăm nimic! Am avut ocazii să ne apropiem de locul al patrulea, chiar de al treilea, și tot degeaba, că nu batem pe nimeni!".

Caz rar în Liga 1: au calificat echipa în play-off, însă „patronul” îi urăște în continuare și vrea să-i dea afară!
Exercițiu electoral: Primarul a chemat staff-ul și jucătorii pentru o poză 4 dimineața, după victoria cu FC Botoșani, deși i-a ignorat în ultima lună și jumătate

 Ianovschi, „principalul" din acte, renunțase la post și fusese schimbat cu Constantin Schumacher, posesor al licenței Pro. Prepeliță are nevoie de o astfel de "acoperire", întrucât el nu are calificarea necesară unui antrenor principal. 

VIDEO Imaginile calificării în play-off » Suporterii lui FC Argeș au sărbătorit cu jucătorii

Citește și:

Echipa fără golgeter a lui „Harry Potter” » 10 lucruri inedite despre calificarea lui FC Argeș în play-off

Poveste amuzantă cu Mutu, spusă de colegul de cameră: „Băi Marcele, nu pot, că uite cum scârțâie”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (17)
dobrin
dobrin  •  09 Martie 2022, 22:46
Postat de thiamarcos pe 09 Martie 2022, 12:27

Ce ati spune daca v-as dezvalui ce povestesc site-urile de presa din Arges? Spre exemplu, ca ieri-noapte fotbalistii lui FC Arges si in general toti cei din club (atarnatori sau nu) in loc sa mearga acasa dupa un drum lung de intoarcere cu autocarul au mers direct la Primarie. Acolo, la 4 dimineata, s-au intalnit cu primarul si cu alti politruci si, dupa inerentele discursuri gretoase, primarul i-a anuntat pe cei din club ca vor primi, cica, prime in valoare totala de 320.000 de euro. Eu sunt un cetatean simplu din Pitesti, iar echipa nu-mi este indiferenta, chiar daca nu mai tin la ea ca pe vremea lui Dobrin, dar tot nu pot sa imi reprim un fior: de unde vin, frate, sutele astea de mii de euro cu care se joaca primarul la club? Ca daca misterul se explica prin sacrificarea unor obiective mult mai importante pentru oras (infrastructura, sanatate, educatie, etc), ma tem ca e "groasa" si nu imi convine. Pana la urma, e vorba si de taxele si impozitele platite de mine...

Lasa mai sa ia banii jucatorii ca au muncit si ne-au adus o bucurie. Daca nu ii iau jucatorii, se fura pe contracte la suprapret date fara licitatie, etc. Iti garantez eu ca nu se duc la scoli si spitale :))

fairplayromania
fairplayromania  •  09 Martie 2022, 14:11

Gata aţi început cu strîmbele la FC Argeş domnilor ziarişti ? Vă este necaz ca nu face parte din Omenie ? A luat locut Botosanilor ? Nu este supusă fcsbîului ? Nu vă mai potoliţi ? Rusine ptr acest articol să vă fie !!!! Asa aţi facut si cu Rapidul ! Oricum, fcsb tot pe 2 termină !

andrei.steaua
andrei.steaua  •  09 Martie 2022, 13:14
Postat de thiamarcos pe 09 Martie 2022, 12:27

Ce ati spune daca v-as dezvalui ce povestesc site-urile de presa din Arges? Spre exemplu, ca ieri-noapte fotbalistii lui FC Arges si in general toti cei din club (atarnatori sau nu) in loc sa mearga acasa dupa un drum lung de intoarcere cu autocarul au mers direct la Primarie. Acolo, la 4 dimineata, s-au intalnit cu primarul si cu alti politruci si, dupa inerentele discursuri gretoase, primarul i-a anuntat pe cei din club ca vor primi, cica, prime in valoare totala de 320.000 de euro. Eu sunt un cetatean simplu din Pitesti, iar echipa nu-mi este indiferenta, chiar daca nu mai tin la ea ca pe vremea lui Dobrin, dar tot nu pot sa imi reprim un fior: de unde vin, frate, sutele astea de mii de euro cu care se joaca primarul la club? Ca daca misterul se explica prin sacrificarea unor obiective mult mai importante pentru oras (infrastructura, sanatate, educatie, etc), ma tem ca e "groasa" si nu imi convine. Pana la urma, e vorba si de taxele si impozitele platite de mine...

O prostie, evident. Juniorii se antreneaza pe coclauri sa plătim niște jucatori de mâna a șaptea. Apoi ne întrebam de ce nu mai avem fotbal. Statul nu are ce sa caute in fotbalul profesionist. Zic unii ca am rămâne cu 3 echipe in Liga 1. Eu zic ca se strâng vreo 7-10 echipe care pot susține. Si se joaca 4 meciuri fiecare cu fiecare, nu ai vedea Academica, Gaz Metan carne de tun. Fotbalul profesionist nu este o nevoie, facem cât putem si ne permitem, fără primarii, ministere si alte prostii.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează