Articol de GSP - Publicat marti, 09 martie 2021 18:23 / Actualizat marti, 09 martie 2021 19:56
Atacantul Magaye Gueye (30 de ani) a fost prins dopat cu cocaină în urma controlului efectuat la derby-ul dintre Dinamo și FCSB, din optimile Cupei României, câștigat de „câini” cu 1-0. Gueye nu iese pentru prima dată în decor de la venirea în România.
- ANAD a trimis deja notificare către clubul Dinamo. LPF, COSR și Federația au fost la rândul lor însiințate. Din informațiile Gazetei, confirmate de oficialii clubului din Ștefan cel Mare, este vorba de atacantul Magaye Gueye. Tot din informațiile GSP, substanța dopantă este cocaina.
Magaye Gueye este suspendat în acest moment din toate activitățile sportive. Atacantul francez așteaptă rezultatul probei B, care va fi trimisă la un alt laborator. Dacă și proba B va fi pozitivă, dinamovistul riscă o suspendare de 2 ani, conform articolului 72 din Regulamentul Disciplinar al FRF. La următoarea încălcare a legislației din domeniul dopingului, Magaye va fi interzis pe viață din activitatea sportivă.
Problemele lui Gueye sunt mai ample. Clubul Dinamo îl va da, cel mai probabil, în judecată. Oficialii „câinilor” pot cere daune, pentru pătarea imaginii clubului.
Magaye Gueye, dopat! Dinamo nu riscă nimic
Clubul Dinamo nu riscă nimic nicio sancțiune în urma probei pozitive din cazul lui Magaye Gueye. Speța este diferită față de cea la de Astra, unde Ioniță II, Seto și Fatai au apelat la o terapie interzisă.
„Dacă mai mult de un jucător din aceeaşi echipă este sancţionat pentru dopaj, echipa va putea fi de asemenea sancţionată. Echipei i se pot scădea 6 puncte sau poate fi exclusă din competițiile în curs sau viitoare”
- Regulamentul disciplinar al FRF
Magaye Gueye și precedentul Adrian Mutu
Cel mai celebru caz de dopaj cu cocaină în fotbalul românesc e cel al lui Adrian Mutu. La un test efectuat în octombrie 2004, pe când se afla la Chelsea, „Briliantul” a fost detectat pozitiv, iar după lungi proceduri judiciare FIFA a decis că atacantul român ar trebui să achite clubului britanic daune de 21 de milioane de euro. Mutu n-a plătit însă niciun ban până la finalul carierei.
Citește și alte știri despre Dinamo:
EXCLUSIV Săptămână decisivă pentru Ionel Gane la Dinamo! Conducerea anunță: „Intrăm la discuții”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”