Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 11 iulie 2023 19:05 / Actualizat marti, 11 iulie 2023 19:56
Ministerul Apărării și-a dat acordul pentru ca derby-ul FCSB - Dinamo, din etapa a doua a SuperLigii, să se joace pe stadionul Ghencea. Au trecut 9 ani de la ultimul duel în aceeași locație.
- FCSB a cerut din nou să joace în Ghencea. Administratorul stadionului, CSA Steaua, a solicitat avizul lui Angel Tîlvar, ministrul Apărării, în acest sens. Surse autorizate informează că ministrul MApN a semnat favorabil solicitarea ca FCSB să poată intra în Ghencea.
- Având aprobarea numărului 1 din MApN, comandantul CSA, Ștefan Bichir, va trebui să răspundă pozitiv adresei formulate de FCSB pentru punerea la dispoziție a arenei
- FCSB - Dinamo, din runda secundă a SuperLigii, este programat sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30.
Ultimul meci direct disputat în Ghencea între FCSB, în acel moment evolua sub numele Steaua, și Dinamo a avut loc pe 1 martie 2014. Formația patronată de Gigi Becali era campioană en-titre și pleca mare favorită în fața „câinilor”, o grupare aflată într-o reconstrucție sub șefia lui Ionuț Negoiță.
![Primești ce ți se cuvine doar dacă vrea un Ciolacu](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/21032021/1616347815853.png?width=195&height=130)
FCSB și Dinamo, remiză la ultimul duel în Ghencea
Total neașteptat, Dinamo a deschis scorul în minutul 67, prin Dragoș Grigore, care a transformat printr-o "scăriță" penalty-ul obținut de Țucudean. Steaua a egalat in-extremis, în minutul 89 Claudiu Keșeru reușind un șut imparabil de la marginea careului.
S-a terminat 1-1, iar Steaua a devenit campioană la finalul acelui sezon, "câinii" terminând pe locul 4. Totuși, Dinamo nu a jucat Europa, Negoiță declanșând la finalul acelui sezon procedura de insolvență a echipei.
Între timp, cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în acea primăvară, steliștii eliminându-i pe dinamoviști din semifinalele Cupei, 6-3 la general!
Spectacol în tribunele din Ghencea
Deși meciul nu a fost spectaculos, atmosfera din tribune a fost una senzațională. Steliștii, susținuți la acel moment de ambele peluze, au creat o atmosferă superbă, la fel ca și cei 2000 de dinamoviști prezenți în Ghencea. Nu au lipsit mesajele, coregrafiile și momentele pirotehnice!
Aflată la acel moment în plină ascensiune, Simona Halep a fost prezentă la derby. Susținătoare declarată a roș-albaștrilor, tenismena, care s-a afișat cu un fular al roș-albaștrilor, a primit un buchet de flori din partea lui MM Stoica. 3 zile mai târziu, oficialul stelist avea să fie condamnat și arestat în "Dosarul Transferurilor".
23.247 de suporteriau asistat la acest FCSB - Dinamo în Ghencea
Echipele de start din FCSB - Dinamo:
Steaua: Tătărușanu - Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici - Pintilii, Sânmărtean - Ad. Popa, N. Stanciu, Cr. Tănase - Chipciu
Rezerve: Niță, Pîrvulescu, Prepeliță, Răduț, Piovaccari, Keșeru, Kapetanos
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Dinamo: Bălgrădean - L. Rus, Thicot, Dr. Grigore, St. Filip - Boubacar, Elton Figueiredo - C. Matei, I. Șerban, Rotariu - Țucudean
Rezerve: Naumovski, Asanovici, Bărboianu, C. Grecu, Lazăr, C. Munteanu, Joel Thomas
Antrenor: Flavius Stoican
Arbitru: Alexandru Tudor
A1: Aurel Onița
A2: Vasile Marinescu
Citește și alte știri despre FCSB - Dinamo:
![Jandarmeria București, decizie de ultim moment după ce FCSB a primit acceptul de a juca în Ghencea](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/11072023/b052612e-a05e-4068-9404-43600eb78feb.jpg?width=195&height=130)
![Încă o lovitură pentru CSA Steaua după decizia Ministerului Apărării » Pericol în realizarea asocierii cu un privat](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/07062023/8d1676bf-437c-49df-8713-c5c8e6255ed9.jpg?width=195&height=130)
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul