Articol de Dan Udrea - Publicat joi, 11 iunie 2020 14:30
Dinamo a anunțat astăzi că are primul caz de infectare cu COVID-19, magazionerul echipei fiind depistat pozitiv. LPF a suspendat meciurile roș-albilor până la finalizarea anchetei epidemiologice.
- Magazionerul de la Dinamo a fost testat pozitiv cu COVID-19
- Pacientul a fost izolat și o să i se facă un nou test. Direcția de Sănătate Publică va efectua o anchetă epidemiologică la club și la echipă
În cazul în care ancheta epidemiologica a Direcției de Sănătate Publică va avea concluzia că jucătorii sunt contacți apropiați ai magazionerului depistat pozitiv cu COVID-19, atunci Dinamo va intra în izolare timp de 14 zile, calculate de astăzi, iar în acest interval de timp, toate meciurile pe care urma să le dispute nu s-ar putea juca. Practic, până pe 25 iunie, când ar expira izolarea, clubul din Ștefan cel Mare are programate 4 confruntări:
Data | Meciul | Competiția |
13 iunie | Dinamo - Chindia | Liga 1 |
16 iunie | Hermannstadt - Dinamo | Liga 1 |
20 iunie | Dinamo - Sepsi | Liga 1 |
24 iunie | Dinamo - FCSB | Cupa României |
Toate aceste jocuri ar urma să fie amânate și să se dispute la o dată ulterioră. Cum Dinamo e angrenată în play-out, unde mai sunt de jucat 12 etape, cu foarte multe intermediare, dar e implicată și în semifinalele Cupei, ar fi nevoie de prelungirea datei la care campionatul ia sfârșit, inclusiv împingerea datelor pentru meciurile de baraj, care acum sunt fixate pentru zilele de 5 și 9 august. Acest scenariu ar duce la o întârziere și mai mare a startului viitorului sezon, care și așa e superaglomerat chiar și dacă ar debuta în wekeend-ul 15/16 august, cum e stabilit acum. În ciuda acestui inconvenient, nici Cupa României, dar nici play-out-ul nu vor fi oprite de la a se disputa pe teren!
Se poate scădea perioada de izolare!
La începutul acestei săptămâni, reprezentanții FRF și LPF au participat la o ședință de informare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului, la care au luat parte și câțiva specialiști din cadrul Institutului Național pentru Sănătate Publică. Acest ultim for e cel care reglementează modul în care se aplică normele unei anchete epidemiologice și stabilește perioada de izolare pe care o persoană considerată contact direct trebuie să o respecte. La întâlnire, șefii FRF și LPF au purtat o discuție de aproape 15 minute cu cei de la INSP, în care au cerut lămuriri referitor la câte zile de izolare se recurge în cazul apariției un caz de COVID-19 în Liga 1. Concluzia a fost că, în funcție de caz, se poate recurge la diminuarea perioadei de izolare de 14 zile, însă în momentul de față nu există o normă clară în acest sens.
Citește și alte știri din Liga 1
UPDATE Meciurile lui Dinamo, suspendate de LPF! Comunicatul oficial al Ligii
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”