Articol de Cosmin Prişcă - Publicat joi, 12 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 12 mai 2011 17:00
Antrenorul lui Gaz Metan Mediaş are mai multe oferte din Liga I, iar contractul său expiră la finalul acestui sezon. Pustai a fost instalat pe banca tehnică a medieşenilor în 2007.
Aflat la final de contract cu gruparea medieşeană, tehnicianul Cristi Pustai a mărturisit că nu a primit din partea conducerii clubului nici o ofertă de prelungire a angajamentului.
"În mod normal am convenit să vorbim după jocul cu Steaua. Nu vreau să spun că nu se doreşte să continui la Mediaş, dar pînă acum nu am avut nici o ofertă de a prelungi contractul. Prima opţiune rămîne Gaz Metan, însă trebuie să vedem şi unde ne vom clasa. Nu pot ascunde nişte discuţii cu alte cluburi însă nu a fost vorba despre vreo ofertă concretă", a afirmat Pustai.
Profesorul se gîndeşte doar la partida cu CFR şi speră în continuare la locul 6 care ar putea să ducă Mediaşul în Europa dacă Dinamo cîştigă Cupa. La nivel declarativ însă, Pustai spune că vrea să îşi îndeplinească matematic obiectivul propus la începutul sezonului, acela de a se clasa în primele opt formaţii.
"În meciurile de pe teren propriu statistica ne arată un parcurs foarte bun,astfel că în retur am primit doar un singur gol, iar în tot sezonul doar patru aşa încît vineri ne dorim să rămînem la aceeaşi cotă, care reprezintă o performanţă pentru noi. Ne dorim să înscriem pentru a spera la o victorie, prin care am atinge şi matematic obiectivul stabilit şi de ce nu să sperăm la un loc mai sus în clasament",a concluzionat Pustai.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”