Articol de Vlad Nedelea - Publicat duminica, 21 martie 2021 22:12 / Actualizat duminica, 21 martie 2021 22:43
Situația lui Cephas Malele (27 de ani) s-a transformat în telenovelă în ultimele zile, mai ales după ce Viorel Tudose, principalul sponsor al lui FC Argeș, a intervenit telefonic la GSP Live și s-a arătat deranjat de comportamentul agenților.
Forma și evoluțiile excelente pe care Malele le-a etalat în Liga 1 au atras atenția mai multor cluburi importante, printre care CSU Craiova și CFR Cluj. Tudose îi acuză pe impresari că încearcă să-l direcționeze spre unul dintre cluburile cu pretenții din Liga 1.
Malele, în centrul unei telenovele: „Există cluburi interesate”
Gazeta a luat legătura cu Bogdan Apostu, colaboratorul Angelei Rullo în România, cea care îi reprezintă oficial pe Cephas Malele și Sylvain Deslandes, ambii de la FC Argeș, asta după ce numele agentului român a fost adus în discuție de oficialul piteștenilor. Fostul atacant ne-a pus în legătură cu Angela Rullo pentru a lămuri situația celui mai disputat jucător al momentului din Liga 1.
„Vreau să clarific că, în ciuda tuturor speculațiilor, nu am purtat nicio discuție cu vreo altă echipă din România cu privire la clientul meu, Cephas Malele. Nici Bogdan Apostu, care colaborează cu mine pentru România, nu a făcut așa ceva.
Există însă câteva cluburi care sunt interesate de el, ceea ce până la urmă este firesc având în vedere performanțele și cifrele foarte bune pe care le are. Răspunsul a fost clar pentru toată lumea că, din respect pentru FC Argeș, vom aștepta până la finalul sezonului înainte de a lua o decizie cu privire la viitorul lui Malele”, a explicat Angela Rullo pentru GSP.
11 goluria marcat Cephas Malele în acest sezon de Liga 1. E pe 4 în clasamentul golgeterilor
Continuă Malele la FC Argeș?
Întrebată dacă Malele va continua la FC Argeș, așa cum anunță șefii de la Pitești, Angela Rullo a oferit un răspuns clar legat de discuțiile referitoare la viitorul jucătorului.
„Nu știu de niciun acord verbal încheiat de foștii agenți ai lui Malele cu clubul FC Argeș, totuși jucătorul a fost întotdeauna clar că își va decide viitorul doar după ce sezonul se va termina. În acest moment e concentrat și focusat să-și continue evoluțiile bune și să ajute FC Argeș să ajungă în play-off. Același lucru este valabil și pentru Deslandes”, a mai spus Angela.
Noi îl așteptăm pe Malele să semneze, dar acești impresari fac presiuni pe unele cluburi pentru a-l lua pe Malele. În acest moment, FC Argeș este singurul club care îl dorește pe Malele
- Viorel Tudose, sponsor FC Argeș
400.000 de euroeste cota lui Malele pe transfermarkt
VIDEO. Viorel Tudose despre telenovela Malele: „Trăim într-o lume în care cuvântul dat nu mai contează”
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Leo Grozavu, supărat după egalul cu Gaz Metan: „Ăsta ar trebui să fie noul nostru obiectiv!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”