Articol de GSP - Publicat joi, 01 martie 2018 00:00
Trupa din Gruia şi-ar fi dorit Dinamo în play-off, iar FCSB o prefera pe Botoşani. Principalii aliaţi au fost pierduţi şi acum se încearcă alte "antante", iar CFR pare să fie în avantaj.
Ca şi în ediţiile precedente, nu doar meciurile directe vor fi cele care vor decide cine ia titlul, ci mai ales rezultatele indirecte şi jocurile de culise: cine e dispusă să joace corect şi cine să joace doar împotriva unei anumite echipe? Cine are cei mai mulţi duşmani şi cine mai are prieteni?
În primul rând, CFR şi FCSB şi-au pierdut principalii aliaţi. Clujenii anunţaseră public că o doresc pe Dinamo în play-off. Din păcate pentru Dan Petrescu şi compania, Dinamo a pierdut la potou accesul. Şi FCSB a rămas fără "satelitul" principal. FC Botoşani a avut un 2018 dezastruos şi nu va fi între primele 6.
Iată cele mai importante informații de luat în calcul în play-off:
1. Astra, supusă cu CFR
- Giurgiuvenii tind să devină pentru CFR ceea ce era Botoşani pentru FCSB. Au făcut două afaceri importante în această iarnă: Ioniţă cedat în Gruia pentru 1 milion de euro, Urko Vera împrumutat sub comanda lui Edi Iordănescu
- Prestaţia Astrei la Cluj, cu CFR, scor 0-2, a ridicat foarte multe semne de întrebare: Vera n-a fost folosit fiindcă în contractul cu CFR e în continuare activă prima de titlu, iar Iordănescu jr. şi-a menajat câţiva jucători, iar celor care au jucat le-a recomandat să se ferească să ia cartonaşe galbene
- CFR e singura echipă, dintre cele care vor fi în play-off, în faţa căreia Astra a pierdut în ambele jocuri din sezonul regulat
2. Craiova e anti-FCSB
- Universitatea va juca în primul rând pentru ea, mai ales că are şanse reale la titlu
- În cazul în care oltenii vor ieşi pe parcurs din această bătălie pentru campionat, atunci CFR va avea un aliat important, la fel cum s-a întâmplat şi cu Viitorul sezonul trecut. Atunci, în penultima etapă, Craiova a băgat juniorii special pentru a pierde meciul cu Viitorul şi pentru a o împiedica pe FCSB să ia titlul!
- Între patronul Craiovei, Mihai Rotaru, şi Gigi Becali există un război total de mai mulţi ani, dovadă că, în afara lui Vlad, dar şi acela un caz special, niciun fotbalist dorit de FCSB n-a putut să fie luat din Bănie
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”