Articol de Romeo Ene - Publicat sambata, 02 martie 2024 21:37 / Actualizat sambata, 02 martie 2024 22:07
Ronaldo Deaconu (26 de ani), jucătorul Farului, a deschis scorul în minutul 65 al partidei cu CFR Cluj de la Ovidiu, din etapa #29 a Superligii, dar o fază controversată a avut loc înainte de reușita mijlocașului.
Mihai Popescu (30 de ani), apărătorul constănțenilor, a avut o intrare asupra lui Alin Fica (22 de ani), jucătorul clujenilor. Acțiunea a avut loc în jumătatea campioanei României.
CFR Cluj a cerut anularea golului marcat de Ronaldo Deaconu
Jucătorul CFR-ului a rămas întins pe gazon după duelul cu Popescu și a cerut acordarea unui fault. Arbitrul partidei, George Găman, a lăsat jocul să continue, iar campioana României a deschis scorul prin Ronaldo Deaconu, care s-a infiltrat între fundașii clujenilor, Ajeti și Boben, și l-a învins pe Răzvan Sava, cu un șut puternic.
Jucătorii CFR-ului s-au dus glonț la arbitru, cerându-i să anuleze golul, însă acesta nu a fost înduplecat. VAR-ul a analizat faza, însă nu l-a chemat pe „central” să vadă din nou acțiunea. Pe reluări se vede cum Mihai Popescu atinge mingea, după care are loc și un contact între cei doi jucători.
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe Universitatea Craiova - Rapid și câștigă premiile puse în joc!