Articol de Maria Olteanu - Publicat joi, 28 noiembrie 2024 10:09 / Actualizat joi, 28 noiembrie 2024 10:55
Ioan Varga (65 de ani), finanțatorul celor de la CFR Cluj, își dorește să schimbe strategia la echipa din Gruia și să investească de acum înainte în creșterea jucătorilor autohtoni. În acest sens, a luat decizia să facă cea mai mare investiție de până acum la clubul pe care îl conduce, pentru a ridica o academie.
Patronul clujenilor a achiziționat un teren de 40 de hectare în Cluj-Napoca, unde va fi construit un complex sportiv de ultimă generație, un loc unde vor fi crescuți copiii și juniorii clubului, care, peste ani, să facă pasul la prima echipă, astfel încât CFR să nu mai apeleze la transferuri din străinătate.
Ioan Varga va ridica o academie la Cluj
Noua bază sportivă a celor de la CFR Cluj va cuprinde 12 terenuri de antrenament și jocuri, o sală de fitness și alte facilități moderne, precum și o sală de mese și camere de dormit pentru jucători. Lucrările la această nouă academie vor demara în ianuarie 2025.
Obiectivul lui Ioan Varga este de a atrage 800 de copii în primă fază, ca mai apoi academia să găzduiască chiar 1.000 de juniori.
„În ianuarie încep construcțiile la academie. Am achiziționat un teren de 40 de hectare în Cluj, pe care se va construi baza sportivă. Vor fi 12 terenuri de antrenament și jocuri, va exista o sală de fitness, sală de mese și camere de dormit.
O să schimb total strategia. Nu vreau să spun cât costă, dar este o investiție importantă. În primăvară vom avea acolo 800 de copii”, a declarat Ioan Varga, la Prosport.
Ioan Varga este în continuare cu gândul la titlu
În momentul de față, CFR Cluj este pe locul al treilea, cu 28 de puncte, la două lungimi în spatele rivalei din oraș, liderul Universitatea Cluj.
Ioan Varga a declarat însă că echipa nu se gândește să rateze și în acest an titlul, motiv pentru care va efectua mai multe transferuri în perioada de mercato din iarnă.
„Bineînțeles că se vor face transferuri în iarnă. Vor veni jucători. Iar în vară discutăm de titlu. Să nu-și închipuie cineva că ne batem la locul doi. Pentru mine nu există locul doi”, a mai declarat Varga, pentru sursa citată mai sus.