Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat marti, 28 septembrie 2021 10:40 / Actualizat marti, 28 septembrie 2021 10:51
Campioana are un start de sezon senzațional, 27 de puncte în primele 10 etape, nivel pe care nu l-a mai atins nimeni începând din 2007 ♦ Ultima echipa peste actuala CFR a fost Dinamo, care avea punctaj maxim în 2006, cu Rednic antrenor.
CFR a părăsit terenul de la Arad, după victoria la limită cu UTA, în huiduielile spectatorilor, care au amendat dur antijocul făcut de trupa lui Dan Petrescu după ce a marcat prin Chipciu.
În ciuda unei imagini de echipă inestetică și care nu a jucat mare lucru, mai ales în ultima vreme, linia de clasament a clujenilor din acest sezon e una fără precedent în ultimul deceniu și jumătate. CFR are 27 de puncte dintr-un maximum posibil de 30.
E un nivel pe care nu l-a atins nici o altă echipă care s-a aflat pe primul loc după 10 etape. Indiferent că s-a jucat în sistem tur-retur, cu 18 echipe sau cu sezon regular plus play-off și play-out, cu 14 sau 16 formații.
Peste superechipa lui Reghe
Cea mai aproape, în acest interval de timp, de ceea ce are astăzi CFR ca zestre a fost FCSB, în al doilea sezon din primul mandat cu Reghecampf antrenor. Atunci, FCSB a dominat de o maniera incredibilă campionatul, dar n-a avut după primele 10 runde punctajul de astăzi pe care îl dețin Deac, Camora și compania.
Ultima grupare care a realizat mai mult a fost Dinamo, în 2006-2007. A reușit ceva fabulos: punctaj maxim chiar după 13 etape. Și a și câștigat titlul, care e și ultimul din palmaresul clubului din Ștefan cel Mare.
Mircea Rednic era antrenor la acea vreme, iar primul „11” cu care roș-albii au început campionatul a fost: Matache - Blay, Moți, Șt. Radu, Pulhac - Ze Kalanga, Ad. Cristea, Mărgăritescu, C. Munteanu - Dănciulescu, Cl. Niculescu. Ulterior a fost adus și Bogdan Lobonț, însă lotul mai cuprindea și alte nume de anvergură, în frunte cu Ionel Ganea și Ropotan.
În precedentele 4 sezoane, în care CFR a luat de fiecare dată titlul de campioană, echipa a fost departe și chiar foarte departe de ceea ce deține acum.
Doar în primul sezon după ce a ieșit din insolvență a atins 25 de puncte, în rest a avut cel mult 21, iar în 2018-2019 avea doar 60% din punctele de acum. Și chiar și așa, n-a ratat deloc primul loc la finalul play-off-ului.
Nimeni n-a fost la nivelul CFR-ului
Sezon | Lider după 10 etape | Punctaj |
2007-2008 | CFR | 24 |
2008-2009 | Dinamo | 25 |
2009-2010 | Poli Timișoara | 20 |
2010-2011 | Oțelul | 22 |
2011-2012 | Dinamo | 25 |
2012-2013 | FCSB | 25 |
2013-2014 | FCSB | 26 |
2014-2015 | FCSB | 25 |
2015-2016 | Astra | 20 |
2016-2017 | FCSB | 23 |
2017-2018 | CFR | 25 |
2018-2019 | FCSB | 21 |
2019-2020 | CFR | 21 |
2020-2021 | FCSB | 24 |
2021-2022 | CFR | 27 |
4echipe care au fost pe primul loc după 10 etape, în intervalul analizat, au pierdut titlul: Dinamo în fața Urziceniului (2009), Timișoara în fața CFR-ului (2010), Dinamo în fața CFR-ului (2012) și FCSB în fața Viitorului (2017)
Ultimele 5 etape sunt accesibile
Din postura de lider autoritar, CFR mai are de jucat 5 etape până la finalul turului sezonului regulat. Iar acestea par la îndemână. În primul rând, clujenii vor susține 3 confruntări pe teren propriu.
Singurele deplasări vor fi cu Rapid și Dinamo, dar și în aceste partide are câte un mare avantaj. Giuleștenii nu vor putea evolua pe Arena Națională, în vreme ce Dinamo e o formație aflată într-o formă dezastruoasă
Finalul turului pentru CFR
- Gaz Metan (a)
- Rapid (d)
- Sepsi (a)
- Voluntari (a)
- Dinamo (d)
E mega-favorită la pariuri
CFR e văzută în acest moment, de agențiile de pariuri, ca o echipă care cu greu mai poate să piardă titlul în acest sezon. Betano îi oferă o cotă de numai 1,60 pentru a termina pe primul loc, în vreme ce FCSB e la distanță, cu o cotă de 4,60, iar CSU Craiova aproape că nici nu există, cotă 20,00.
Cotele la titlu Liga 1 vs cele mai tari campionate
Țara | Favorita | Cota |
România | CFR | 1,60 |
Franța | PSG | 1,01 |
Germania | Bayern | 1,12 |
Olanda | Ajax | 1,25 |
Spania | Real | 1,70 |
Anglia | Manchester City | 2,05 |
Portugalia | Benfica | 2,10 |
Italia | Inter | 3,10 |
Video. Sebastian Chitoșcă, la un pas de un gest extrem: „Fiind la volan, îmi veneau tot felul de gânduri!”
Citește alte știri din Liga 1:
Marchează Keșeru, FCSB nu pierde! » Atacantul, un adevărat talisman pentru roș-albaștri
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”