Articol de GSP - Publicat sambata, 15 iunie 2019 17:42
După plecările lui Adam Lang și Bryan Nouvier, clujenii s-au despărțit și de atacantul Cristi Bud, celui căruia oficialii nu i-au mai prelungit înțelegerea.
Bud a jucat în ultimul sezon patru meciuri și și-a adjudecat cel de-al treilea titlu de campion al României, toate cu CFR Cluj. În total are 176 de meciuri și 45 de goluri în prima ligă.
Atacantul de 33 de ani a avut mai multe discuții, în ultima vreme, cu echipe din România, dar și din străinătate, și urmează să se decidă asupra viitorului său.
Acesta a fost văzut la Sibiu, de unde ar avea o ofertă de la Hermannstadt.
5 partide amicale în cantonamentul din Austria
➡ CFR Cluj - FK Orenburg (Rusia) - 18 iunie
➡ CFR Cluj - Steaua Roșie Belgrad (Serbia) - 22 iunie
➡ CFR Cluj - NK Osijek (Croația) - 26 iunie
➡ CFR Cluj - Mlada Boleslav (Cehia) - 28 iunie
➡ CFR Cluj - Sparta Praga (Cehia) - 29 iunie
Ultimele negocieri pentru Adrian Stoian
Stoian trebuie să parafeze întâi rezilierea contractului cu FCSB, apoi va semna cu CFR. Acesta a purtat deja discuții cu cei din Gruia. Cel mai probabil luni va ajunge la Cluj și va începe pregătirea sub comanda lui Dan Petrescu. Adi ar urma să aibă un salariu de 20.000 de euro pe lună la campioană.