Articol de Cristian Geambașu - Publicat vineri, 23 februarie 2024 21:50 / Actualizat vineri, 23 februarie 2024 23:43
CFR Cluj s-a impus clar în duelul din Gruia, 4-0 cu Dinamo, în etapa #27. E a treia oară în campionatul curent când Dinamo pierde cu acest scor, după deplasările din Giulești și de la Sibiu.
După o repriză albă, fără șut pe poartă, clujenii au făcut spectacol cu oaspeții în repriza secundă, marcând de 4 ori în jumătate de oră! Bîrligea (52), Muhar (68) și Otele (79, 82) au fost marcatorii.
Cronica meciului CFR Cluj - Dinamo 4-0 » Dinamo mută
CFR a dat drumul la motoare înainte de finalul primei reprize, iar în a doua parte a călcat sub șenile adversarul. Mutu a schimbat din mers abordarea și a trimis forțe proaspete în teren exact atunci și unde era nevoie. Dinamo nu a fost de nerecunoscut, a fost Dinamo dinaintea meciului cu Farul.
Atunci când Dinamo aliniază o echipă cu doar doi români în primul "11", iar CFR una cu 5 (unul fiind naturalizatul Camora), se cheamă că s-a întors lumea cu fundul în sus. E o perspectivă, dacă mai ții minte că odinioară creșteau fotbaliști (unii mari!) în Ștefan cel Mare. Apuse sunt vremurile acelea!
Globaliștii din Ștefan cel Mare
Unii mai progresiști vor pretinde că acesta este mersul și că scopul salvării de la retrogradare scuză abordarea globalistă. Cu Amzăr, Homawoo, Politic și Milanov absenți din cauza accidentărilor, Zeljko Kopic îl titularizează în premieră pe Edgar Ie, alături de Velkovski și Patriche în centrul defensivei. Reapar de asemenea Ilic și Gregorio, doar rezerve la ultimele meciuri.
Ce își permite Kopic să nu schimbe este așezarea. Rămâne sistemul 3-4-3, care se transformă în 5-4-1 pe faza defensivă, cu Abdallah rămânând mereu vârf împins.
Plimbare cu pantofi care strâng
Dincolo, Mutu a avut privilegiul să poată alege dintr-un lot din care nu lipsește decât El Kaddouri. Revine Camora după accidentare, Ajeti și Tachtsidis reapar printre titulari. Adept al așezării 4-3-3, cu Deac, Bîrligea și Otele în față, încă noul antrenor al CFR-ului nu pare dispus la improvizații. Nici la vreun risc inutil.
Lucru care se vede din primele minute ale meciului, ai impresia că Dinamo joacă pe teren propriu. Suprafața de joc respiră aer de ligă secundă, iar jocul e poticnit, ca o plimbare cu pantofi care te strâng și nu întîmplător primul șut la poartă – Pavicic (13) – este un soi de pasă la portarul advers, Sava. Două minute mai târziu, Velkovski face iar pe dezinvoltul și îl bagă în ședință pe Golubovic.
45 de minute ținem post vegan
CFR propune la început un meniu vegan, al cărui fel de bază este așteptarea greșelii adversarului, cu plimbarea mingii de-a latul pe post de garnitură fiartă în apă chioară. Meniu pe cale să dea rezultate în minutul 22, când Velkovski este aproape de autogol la o centrare pe jos pe care o respinge în bara din stânga lui Golubovic.
Nici Dinamo nu arată a formație carnivoră, cel puțin dacă e să comparăm cu felul în care a arătat echipa contra Farului și Oțelului. Să fie de vină doar absențele pomenite sau mai e și altceva? Cum altfel să interpretezi, printre altele, acel stângu'-n dreptul al lui Gnahore pe contraatac din minutul 29 după ce contra Oțelului Edy a fost aproape strălucitor?
Pauza care vine la timp
Treptat, forța de joc superioară a CFR-ului devine vizibilă pe teren. Cu 5 minute înainte de finalul primei părți, Velkovski mai bâlbâie o minge, Edgar Ie îi ține isonul, și numai proasta inspirație a lui Otele păstrează scorul egal.
Cea mai mare ocazie îi aparține însă lui Tachtsidis, al cărui șut din ultimul minut al reprizei trece uluitor nu doar pe lângă Golubovic, ci și prin fața lui Bîrligea și Otele. Este 0-0 și pauza vine la timp pentru Dinamo, a cărei apărare scârțâie din toate încheieturile. Deși statistica spune că elevii lui Mutu nu au avut șut pe poartă timp de 45 de minute.
CFR zboară, Dinamo se scufundă
Reluarea jocului confirmă impresia finalului primei reprize. CFR este echipa care a luat în stăpânire partida. Dinamo revine la condiția modestă de dinaintea meciurilor cu Farul și cu Oțelul, iar golul lui Bîrligea (52) după pasa foarte bună a lui Tachtsidis materializează superioritatea fostei campioane.
Kopic bea ceai și face imediat două schimbări, Selmani în locul lui Gregorio și Bani în locul lui Ilic. Dinamo se animă un pic, dar CFR își aduce aminte de nemuritoarele lecții predate de Dan Petrescu și înscrie după un corner bătut de Deac și finalizat de Muhar (68) cu o lovitură de cap. Kopic nu renunță și îi trimite în teren și pe Costin și pe Neluț Roșu.
Nicio schimbare de forțe, calitatea și chiar prospețimea sunt de partea oamenilor lui Mutu. Unde și cum a dispărut faimoasa condiție fizică a lui Dinamo?
Care e adevărata față?
Meciul se încheie cu două goluri ale lui Otele, care fructifică pasele nou-intraților Michael și Avounou. Dinamo nu a mai jucat nimic în ultima jumătate de oră, revenind la jocul catastrofal în apărare, asta în condițiile în care Velkovski a prins cel mai slab meci de când a venit în "haită".
Gnahore a arătat rău, mai ales după prestația din partida contra Oțelului, Abdallah a fost redus la tăcere de doi fundași care își cunosc meseria – Ajeti și Boben. Care este adevărata față a lui Dinamo, greu de spus. Las specialiștii și administratorii speciali să se pronunțe. Deși mai bine, nu!
Clasamentul live în Liga 1
CFR e acum la egalitate cu Rapid și la 7 puncte de FCSB, cu un meci mai mult jucat, și etapa viitoare merge la Galați. Dinamo e pe 15, cu 22 de puncte, și joacă marți cu Hermannstadt, acasă.
17,18 milioane de euroe valoarea lotului lui CFR, față de 11,2 Dinamo, conform Transfermarkt
CFR Cluj - Dinamo 4-0
- Au marcat: Bîrligea 52, Muhar 68, Otele 79, 82
- Click AICI pentru live+statistici!
- Vezi AICI VIDEO de la meci
- 10.677 spectatori au asistat la CFR Cluj - Dinamo, număr oficial
CFR Cluj - Dinamo, echipe de start
CFR Cluj (4-3-3): R. Sava - Cr. Manea, Boben, Ajeti, Camora - Muhar, Keita, Tachtsidis - C. Deac, Bîrligea, Otele
REZERVE: Hindrich, Bălgrădean, Mogoș, Abeid, M. Ilie, Aussi, Filip, Fica, Avounou, Serebe, Michael
ABSENȚI: Kresic, El Kaddouri (accidentați)
ANTRENOR: Adrian Mutu
DINAMO (3-4-3): Golubovic - Edgar Ie, Velkovski, Patriche - Moura, Gnahore, Pavicic, Bordușanu - Ilic, Abdallah, Goncalo
REZERVE: Railean, Began, Selmani, D. Irimia, Neagu, Bani, Grigore, Al. Irimia, N. Roșu, Costin
ABSENȚI: Politic, Amzăr, Milanov, Homawoo, Iglesias (accidentați)
ANTRENOR: Zeljko Kopic
Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu (Cluj)
Arbitru: Andrei Florin (Târgu Mureş)
Asistenți: Alexandru Vodă (Alba Iulia), Mihăiță Necula (Bucureşti)
Arbitru VAR: Sebastian Colţescu (Bucureşti). Asistent VAR: Iulian Dima (Bucureşti)
Bornă senzațională pentru Deac
Decarul clujenilor, Ciprian Deac, a reușit o pasă de gol pentru Muhar, la meciul 400 în Liga 1. Dintre acestea, 355 au fost în tricoul lui CFR. Celălalt veteran al ardelenilor, Mario Camora, e la meciul cu numărul 383.
Cum arată Top 5 prezențe în Liga 1:
1. Ionel Dănciulescu - 515
2. Costică Ștefănescu - 490
3. Florea Ispir - 485
4. Laszlo Boloni - 484
5. Costel Câmpeanu - 470
FOTO Astrit Selmani, debut în minutul 56 la Dinamo
Kosovarul Astrit Selmani l-a înlocuit pe Goncalo Gregorio în atacul roș-albilor. În același minut a intrat și Ahmed Bani în locul lui Christian Ilic.
Dinamo a cerut fault înainte de 1-0
În acțiunea premergătoare golului lui Bîrligea, Dinamo a cerut fault la Patriche. Arbitrul Andrei Florin (Târgu Mureş) a lăsat jocul să continue, „câinii” au pierdut mingea, iar CFR a reușit să înscrie pe contraatac.
5 cornere pentru Dinamo în debutul reprizei secunde!
Meciul a avut parte de momente mai rar văzute: în startul celei de-a doua reprize, Dinamo a avut nu mai puțin de 5 cornere consecutive.
FOTO Dinamo, în corzi în prelungiri
În prelungirile primei reprize, Gregorio a pierdut o minge la mijlocul terenului, CFR a scăpat spre poartă, iar Edgar Ie, aflat la primul meci în tricoul „câinilor”, a avut o intervenție de manual la Otele, evitând ceea ce putea fi deschiderea scorului:
FOTO Hențul lui Bîrligea n-a fost văzut de arbitru
În minutul 41, o fază ce se putea termina cu gol pentru gazde a inclus un henț al lui Bîrligea, nesemnalizat de arbitru. Velkovski a trimis spre Edgar Ie, acesta a șutat, iar balonul a atins mâna atacantului de la CFR. Faza a continuat, dar Otele n-a reușit să trimită în poartă.
UPDATE Teren greu pe „Dr. Constantin Rădulescu”
Gazonul de pe stadionul lui CFR Cluj arată rău, iarba fiind absentă total în anumite zone:
UPDATE Gest frumos pentru Gigi Mulțescu
Dinamoviștii au intrat pe teren cu un banner de susținere pentru Gigi Mulțescu (72 de ani), fost jucător și antrenor în Ștefan cel Mare, după o inițiativă a fanilor din DDB Cluj-Alba. Nume uriaș din istoria clubului și erou al victoriei memorabile cu Hamburg din urmă cu 40 de ani, el s-a retras din spațiul public din cauza unor probleme de sănătate.
UPDATE Milanov, alături de „câini”
Mijlocașul lui Dinamo Georgi Milanov, absent azi din cauza unei accidentări, a postat pe Instagram o imagine în care arată că urmărește meciul și își încurajează colegii: „Noroc, băieți!”.
UPDATE Dinamo, susținută puternic în Gruia
Dinamoviștii au parte de o susținere serioasă în Cluj. Pe lângă suporterii care au făcut deplasarea din București și din zona Ardealului, roș-albii au parte și de suportul fanilor de la U Cluj, cu care sunt înfrățiți. E de așteptat să fie peste 1000 de dinamoviști în Gruia, în zona de peluză rezervată oaspeților, dar și la tribuna a doua.
FOTO Echipa lui CFR la sosirea la stadion
📍 Băieții au ajuns în Gruia 🤩 #CFRDinamo #HaiCFR #Superliga #Etapa27 #CFRCluj
Publicată de Fotbal Club CFR 1907 CLUJ pe Vineri, 23 februarie 2024
Edgar Ié, debut la Dinamo
Zeljko Kopic se confruntă cu mari probleme de lot: pe lângă cele de care se știa încă din week-end-ul trecut, Politic și Amzăr, croatul nu se poate baza pe Homawoo, Iglesias și Milanov. Șanse minime ca toți 5 să fie recuperați pentru meciul viitor, cu Hermannstadt.
Edgar Ié, de-abia sosit în „haită”, este la debut. El a jucat în urmă cu o lună, meci oficial, în grupele Cupei Africii, pentru Guineea Bissau, cu Nigeria. A fost integralist.
CFR Cluj l-a pierdut pe Omar El Kaddouri
Cristi Balaj, președintele clujenilor, a declarat că mijlocașul Omar El Kaddouri, care are 5 meciuri și un gol la clujeni, are probleme musculare și nu se știe când va reveni pe teren.
„Din păcate, Omar El Kaddouri s-a accidentat la antrenament. Are probleme musculare. Nu știu când va reveni. Când sunt probleme musculare, e greu să faci o evaluare. Dacă jucătorul e forțat, o recidivă agravează situația”, a spus Balaj, în emisiunea „Liga DigiSport”.