FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

Analiza erorilor de arbitraj are o concluzie surprinzătoare: dacă am fi avut VAR, CFR n-ar fi fost campioană!

Dacă am fi avut VAR, CFR n-ar fi fost campioană!
Dacă am fi avut VAR, CFR n-ar fi fost campioană!

Articol de , , - Publicat luni, 16 mai 2022 19:55 / Actualizat luni, 16 mai 2022 21:27

Gazeta a analizat, meci cu meci, toate partidele primelor două clasate care au conținut erori evidente de arbitraj și a realizat un parcurs virtual: cum ar fi arătat azi clasamentul dacă ar fi fost arbitraj video în Liga 1. Concluzia: în acest moment, cu o etapă înainte de final, FCSB ar fi fost pe primul loc, cu două puncte avans. Marea diferență din perspectiva arbitrajelor e în play-off, unde CFR a beneficiat de sprijinul „centralilor” și asistenților la 3 dintre cele 4 meciuri câștigate pe teren propriu

Campioana 2022 e CFR Cluj. Titlul a fost decis cu 90 de minute înainte de final, la capătul a două meciuri viciate de erorile arbitrilor. FCSB a fost egalată din ofsaid, CFR a câștigat la limită, cu un gol marcat neregulamentar.

În lipsa VAR-ului, deciziile asistenților, greșite, au fost validate de "central". Ce s-ar fi întâmplat însă dacă Liga 1 ar fi avut arbitraj video? Și nu doar în acest final de campionat, ci de la începutul sezonului? Sunt întrebări la care GSP încearcă să răspundă în acest pagini.

A jucat în controversatul FCSB - Viitorul 2-5: „Am pierdut 60.000€ din cauza acestui meci! Bag mâna în foc pentru ce s-a întâmplat”
DEZVĂLUIRI
A jucat în controversatul FCSB - Viitorul 2-5: „Am pierdut 60.000€ din cauza acestui meci! Bag mâna în foc pentru ce s-a întâmplat”

S-a analizat modul în care au fost comise erorile de arbitraj în meciurile celor două rivale, iar pe cele evidente, care ar fi fost clar îndreptate cu VAR, le-a scos din calculul rezultatelor finale. Astfel, anumite meciuri ar fi avut cu totul alt scor și, implicit, punctajul formațiilor ar fi fost altul.

CFR, protejata arbitrilor în play-off

Concluzia e una care demonstrează încă o dată că în fotbalul de astăzi existența VAR e obligatorie. Cu acest sistem în actualul sezon, CFR nu avea ce să sărbătorească, pentru simplul fapt că titlul nu era jucat. Nu doar că nu avea campionatul antamat, dar nici măcar nu s-ar fi aflat pe primul loc în momentul de față.

Dacă pe parcursul sezonului regulat a fost un oarecare echilibru în raportul total, CFR a câștigat 3 puncte cu ajutorul arbitrilor, FCSB pe zero, nu la fel au stat lucrurile în play-off.

Clujenii au fost sprijiniți de arbitri pentru a câștiga 3 dintre cele 4 meciuri de pe teren propriu, singura victorie curată din Gruia fiind cea cu Voluntari. În schimb, bucureștenii au luat cele 3 puncte cu Farul, de pe Arenă, doar grație lui Rusandu, însă au pierdut două la remiza cu Voluntari, de sâmbăta trecută. 

RADIOGRAFIE CFR

Sezon regulat

CS Mioveni - CFR 0-1

# golul s-a marcat dintr-un ofsaid de cel puțin 3 metri

# Mioveni trebuia să beneficieze de un penalty, la faultul clar comis de Graovac asupra lui Garutti

Concluzia: CFR ar fi pierdut 3 puncte dacă era VAR

UTA - CFR 0-1

# la 0-0, în startul meciului gazdele trebuia să primească un penalty, la faultul comis de Burcă asupra lui Hora

# în repriza a doua, gazdele ar fi trebuit să rămână în 10, Batha fault violent asupra lui Bordeianu

Concluzia: CFR ar fi pierdut două puncte

CSU Craiova - CFR 1-1

# la 1-0 pentru clujeni, oaspeții trebuia să beneficieze de un penalty

Concluzia: CFR ar fi câștigat două puncte

Play-off

CFR - FC Argeș 2-0

# la 0-0, chiar în startul meciului, Graovac trebuia eliminat pentru un fault produs asupra unui adversar aflat în situație iminentă de a marca

Concluzia: CFR ar fi pierdut două puncte

CFR - Farul 1-0

# în minutul 7, oaspeții trebuia să beneficieze de un penalty, după faultul lui Letica asupra lui Moldoveanu

Concluzia: CFR ar fi pierdut două puncte

CFR - CSU Craiova 2-1

# golul de 1-0 e marcat din ofsaid

Concluzia: CFR ar fi pierdut două puncte

SIMULAREA GSP

- CFR ar fi avut cu 3 puncte mai puțin la finalul sezonului regulat: 73 în loc de 76

- ar fi intrat, beneficiind de rotunjire, cu 37 de puncte

- în play-off, ar fi avut cu 6 puncte mai puțin, 13 în loc de 19

- TOTALUL punctelor din acest moment ar fi de 50

RADIOGRAFIE FCSB

Sezon regulat

Chindia - FCSB 0-1

# în minutul 9 l-a eliminat eronat pe Kocici

# în finalul primei reprize nu l-a eliminat pe Valentin Crețu, pentru un cot aplicat lui Popadiuc

Concluzia: FCSB ar fi pierdut două puncte dacă ar fi existat VAR

Voluntari - FCSB 0-0

# oaspeții ar fi trebuit să beneficieze de un penalty la un fault comis asupra lui Budescu

Concluzia: FCSB ar fi câștigat două puncte

FCSB - UTA 2-1

# FCSB a marcat dintr-un penalty inventat primul gol, iar al doilea după ce mingea ieșise în afara terenului

Concluzia: FCSB ar fi pierdut 3 puncte

FCSB - FCU Craiova 2-2

# gazdele ar fi trebuit să primească un penalty în minutul 90Ă2, la un fault asupra lui Dumiter

Concluzia: FCSB ar fi câștigat două puncte

Play-off

FCSB - Farul 2-0

# la 0-0, în repriza secundă, Farul a avut un penalty clar, neacordat

# apoi, Dussaut a fost eliminat eronat

Concluzia: FCSB ar fi pierdut 3 puncte

Voluntari - FCSB 2-2

# golul 2 al gazdelor a fost înscris din ofsaid

Concluzia: FCSB ar fi câștigat două puncte

SIMULAREA GSP

- FCSB ar fi avut cu un singur punct mai puțin la finalul sezonului regulat: 61 în loc de 62

- ar fi intrat, beneficiind de rotunjire, cu 31 de puncte

- în play-off, ar fi avut cu un punct mai puțin, 21 în loc de 22

- TOTALUL punctelor din acest moment ar fi de 52

Am fi avut finală cu titlul pe masă

Distanţa de două puncte o făcea pe FCSB marea favorită la titlu înaintea ultimei etape. Echipa lui Petrea avea două variante din trei pentru a fi noua campioană a României: victorie şi remiză.

Au fost și alte meciuri cu erori grave

În afara partidelor luate în calcul de simularea GSP și în care cele două echipe au pierdut sau au câștigat puncte pe spatele arbitrilor, au mai existat și altele în care s-au produs greșeli importante. Însă ele fie n-au avut niciun efect pe tabela de marcaj, adică deși au fost dezavantajate, totuși s-au impus la final, fie au fost comise greșeli și de o parte, și de cealalta.

Meciuri în care au fost dezavantajate, dar au câștigat

CFR - FCU Craiova 3-2

FC Argeș - CFR 0-1

CFR - CSU Craiova 1-0

FCSB - Chindia 3-2

CSU Craiova - FCSB 0-1

FCSB - Voluntari 1-0

Meciuri în care au fost și avantajate, și dezavantajate

Botoșani - CFR 1-0

Chindia - CFR 0-1

FCSB - Dinamo 6-0

FCSB - Mioveni 3-0

Mioveni - FCSB 1-1

FC Argeș - FCSB 2-3

Două situații de penalty-uri ușor acordate, la care VAR n-ar fi intervenit

FCSB a fost implicată în două meciuri în care o dată a beneficiat de un penalty extrem de ușor acordat și altă dată a fost penalizată de aceeași manieră. A câștigat cu FCU, scor 1-0, dintr-un 11 metri dubios la un duel între Diallo și Crețu, dar a și pierdut acasă cu CSU Craiova, după ce la 0-0 oltenii au primit la fel un penalty la duelul dintre Cristea și Ivan. Sunt două faze la care, chiar dacă anumiți experți s-au exprimat că nu s-ar fi impus penalty-uri, VAR n-ar fi intervenit fiindcă principala regulă a acestui sistem e să îndrepte o eroare evidentă a arbitrului, nu o decizie care e luată în urma unui duel care e interpretat de "central" ca fiind fault.

21-13ar fi fost raportul de puncte, FCSB versus CFR, exclusiv în primele 9 etape din play-off, dacă ar fi fost VAR și s-ar fi eliminat toate marile erori de arbitraj, în vreme ce în ierarhia reală, în urma rezultatelor înregistrate, scorul punctajului e de numai 22-19 pentru roș-albaștri

"Salutăm Campioana Fuorigioco a României. La anul, cu VAR, va fi altceva" 
Mihai Stoica, manager general FCSB 

"Eu nu felicit hoția, minciuna și nedreptatea! Eu felicit golurile din ofsaid? Campionatul s-a decis din ofsaid. Cum să-i felicit dacă ei fac tot felul de mizerii? Ăia nu sunt oameni de felicitat. CFR Cluj a fost avantajată toată viața ei, de când s-a născut" 
Gigi Becali, patron FCSB 

"Unii doar stau și vorbesc, iar eu câștig trofee an de an" 
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Campionii de la CFR Cluj, cântece jignitoare la adresa rivalilor de la FCSB » Cum a arătat petrecerea de titlu a „feroviarilor”
CFR, campioana României
Campionii de la CFR Cluj, cântece jignitoare la adresa rivalilor de la FCSB » Cum a arătat petrecerea de titlu a „feroviarilor”
Becali s-a decis ce antrenor vrea în sezonul următor, după ratarea titlului! Așteaptă un răspuns până duminică
fcsb
Becali s-a decis ce antrenor vrea în sezonul următor, după ratarea titlului! Așteaptă un răspuns până duminică
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (216)
vichart
vichart  •  10 Octombrie 2023, 20:37
Postat de jean_valjean pe 18 Mai 2022, 03:41

Ce rusine de articol..*** ! sunt cel putin doua alte articole facute de voi in care spuneti ca fcsb a fost cea mai avantajata de arbitraj. Voi chiar nu mai aveti pic de bun simt...nu mai aveti nici o credibilitate. ***

Steaua,este vorba de Steaua din liga 1. *** ce esti.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

jean_valjean
jean_valjean  •  18 Mai 2022, 03:41

Ce rusine de articol..*** ! sunt cel putin doua alte articole facute de voi in care spuneti ca fcsb a fost cea mai avantajata de arbitraj. Voi chiar nu mai aveti pic de bun simt...nu mai aveti nici o credibilitate. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

befree
befree  •  17 Mai 2022, 18:03
Postat de anticenzuralasport pe 17 Mai 2022, 11:34

Pai CFR a avut penalty dar a avut si Mioveni la Blanaru !!!Plus ca golul CFR a fost din ofsayd 3 metrii !Se compara ma ?

Gata, floricel, ai pierdut! Cfr a castigat. Du-te in vacanta si ne vedem sezonul viitor la procesul etapei unde vom analiza cele zejdemii de penalty-uri neprimite de fc berceni.

Vezi toate comentariile (216)
Comentează
Close