FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Florin Niță i-a dat răspunsul final lui CFR Cluj » Dan Petrescu, obligat să caute soluții

Florin Niță / Sursă foto: GSP
Florin Niță / Sursă foto: GSP

Articol de , , - Publicat luni, 04 iulie 2022 06:57 / Actualizat luni, 04 iulie 2022 09:01

CFR Cluj are echipa aproape pregătită pentru noul sezon, pe care-l începe marți, cu Pyunik Erevan, mai lipsește doar un goalkeeper în care Dan Petrescu să aibă încredere deplină. Florin Niță, numărul unu al naționalei, e greu de convins, iar Mihai Popa, de la Voluntari, costă prea mult.

Campioana a schimbat o bună parte din lot în vara aceasta, însă formula pe care Petrescu o va folosi marți, la debutul în acest sezon al cupelor europene, nu va conține foarte multe nume noi

CFR va juca în deplasare cu Pyunik Erevan, de la ora 19:00, în primul tur preliminar din Champions League. Trupa lui Super-Dan trebuie să treacă de primele două faze preliminare ale UCL pentru a avea garantată prezența în grupele Conference League. 

Așa a ajuns anul trecut în grupele celei de-a treia competiții europene. Obiectivul clubului e însă calificarea în grupele Europa League, Conference nu e considerată satisfăcătoare.

Vii la FCSB? SEEN! » Ținta #1 l-a ignorat complet pe MM: „Două bife și nimic! Rar am pățit așa ceva!”
FCSB
Vii la FCSB? SEEN! » Ținta #1 l-a ignorat complet pe MM: „Două bife și nimic! Rar am pățit așa ceva!”

Florin Niță a refuzat CFR Cluj: salariu prea mare, preț prea mare

Ca să-și completeze formația, Petrescu a mai cerut un portar. Vișiniii au negociat recent cu Florin Niță, însă goalkeeperul echipei naționale e greu de convins. El vrea să plece de la Sparta Praga, unde nu a mai apărat în ultimele șase luni, doar că e plătit în Cehia cu 700.000 de euro pe sezon și contractul său mai e valabil încă un an. 

Niță își dorește să apere în mod constant, dar nu e dispus să piardă foarte mulți bani față de suma pe care ar mai încasa-o la Praga și nici clujenii nu-și permit să-i ofere atât de mult. 

CFR l-a păstrat în continuare pe lista de achiziții și pe Mihai Popa, de la FC Voluntari. Internaționalul de tineret are 21 de ani și a fost o revelație în sezonul trecut, în care a evoluat în mod constant ca titular și a avut prestații foarte bune. 

Ilfovenii au cerut un milion de euro în schimbul tânărului portar pe care-l dețin în coproprietate cu Astra. Clujul nu e de acord să plătească atât și e dispus să aștepte până în ianuarie, când goalkeeperul va intra în ultimele șase luni din contract și vișiniii vor avea dreptul să negocieze direct cu el.

Puțini titulari noi la CFR Cluj 

Până când va fi adus un portar nou, Bălgrădean pare să fi redevenit numărul unu. Hindrich a fost împrumutat la Kisvarda, în Ungaria, iar croatul Letica a pierdut prima parte a pregătirii din cauza unei accidentări. 

Dintre nou-veniți, Kolinger și Mistrati au evoluat din start în ultimul amical din Austria, 2-0 cu Hajduk Split, în care Petrescu a testat formula pentru deplasarea din Armenia. Kolinger, un stoper croat în vârstă de 28 de ani, a venit de la Vejle sub formă de împrumut. 

Mistrati e mijlocaș ofensiv și a fost adus de la Randers, adversara CFR-ului în grupele Conference League în sezonul trecut. 

Dan Petrescu a testat în amicale două sisteme, 4-3-3 și 4-2-3-1. Prezența pe teren a italo-danezului Vito Mistrati ar impune utilizarea celei de-a doua tactici, pentru ca el să poată fi folosit în spatele unui atacant.

Cum ar putea arăta echipa marți, în Armenia: Bălgrădean - Cr. Manea, A. Burcă, Kolinger, Camora - Boateng, Cvek - Deac, Mistrati, Petrila - Debeljuh

Sunt mulțumit de achizițiile făcute, oamenii din conducere au făcut eforturi și au reușit să-mi aducă majoritatea jucătorilor pe care i-am cerut. Nu pot să vă spun un nume pe care l-aș mai vrea, dar mă știți bine, dacă șefii îmi vor aduce spre finalul campaniei de transferări și cireașa de pe tort n-o să mă supăr.

- Dan Petrescu, antrenor CFR

VIDEO Denis Alibec spune tot! Ce n-a mers la CFR Cluj și de ce nu poate vorbi mai multe: ”Cu Șumudică totul a fost în regulă! Cu Dan Petrescu nu”

Citește și alte știri despre CFR Cluj:

Ofertă de 2.000.000 € pentru o vedetă de la CFR » Nelu Varga a răspuns pe loc

Cum arată startul sezonului pentru CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova » Cele 3 rivale se duelează în 3 etape consecutive

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (11)
tinn_2
tinn_2  •  04 Iulie 2022, 20:21
Postat de alexiosas pe 04 Iulie 2022, 09:57

la voi *** nu? de aia "investeste" ciobanul banii Teodorei,malaka?

Avem bani de o echipa noua in B.

leu.mr
leu.mr  •  04 Iulie 2022, 17:09

Bălgrădean nu este portar de cupele europene

gigimarga2
gigimarga2  •  04 Iulie 2022, 13:02

Balgradean asta a facut cariera numai prin conjucturi. Cand era sa se lase la luat Gigi, Cand sa l dea Gigi afara la luat Varga . Acum nu vine Nița . E clar ca a facut in scaldatoare la botez.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează