Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 noiembrie 2021 09:20 / Actualizat miercuri, 17 noiembrie 2021 10:12
CFR Cluj, campioana României, are probleme economice mari și speră să mai taie datoriile, la fel ca alte cluburi, prin insolvență, după cum a dezvăluit azi în exclusivitate Gazeta Sporturilor.
Formația din Gruia plănuiește să înceapă procedura de insolvență în primăvara sau în vară, pentru a putea trece peste datoriile apărute în ultima perioadă, din cauza rezultatelor slabe din Europa, dar și a unor greșeli de management.
1. CFR Cluj plătește de pomană
Vișiniii aveau oricum cea mai mare notă de plată din campionat, patronul Varga a crescut-o când i-a dat afară pe Marius Șumudică și pe președintele Marian Copilu. Cu ei au mai plecat 14 angajați și toți au dat clubul în judecată pentru recuperarea banilor.
A fost readus Petrescu și el a realizat câteva transferuri în urma cărora unii dintre fotbaliștii vechi au dispărut de pe lista de Liga 1.
Jonathan Rodriguez, Fofana, Tahiri, Hoban, Ciobotariu sunt plătiți de pomană, nu au drept de joc. Clubul l-a achiziționat recent pe portarul croat Karlo Letica și nici el nu e înregistrat pe lista pentru campionat.
2. Dezastru în Europa
CFR și-ar mai fi putut aranja bugetul dacă ar fi realizat un parcurs foarte bun în cupele europene, însă vișiniii nu au repetat performanțele lor cele mai mari.
Au intrat în preliminariile Champions League, de unde i-a eliminat Young Boys Berna. Pe urmă i-a scos Steaua Roșie Belgrad din Europa League. Așa au picat în Conference, unde merg tot rău în grupă, sunt pe ultimul loc, cu un singur punct. Lider e Alkmaar, cu 10 puncte, a doua clasată e Jablonec, cu cinci puncte, și a treia e Randers, cu patru puncte.
3. CFR nu prea are ce să vândă
CFR și-a construit lotul pentru câștigarea campionatului și pentru participarea în grupele cupelor europene, nu a procedat ca FCSB și CSU Craiova, care au folosit mulți tineri și au tot vândut jucători. Clujul nu poate să se redreseze acum vânzând câțiva fotbaliști. Fundașul Andrei Burcă și extrema Petrila sunt singurii jucători care au fost ofertați în vara trecută. CFR mai poate să scadă salariile renunțând la fotbaliștii ale căror contracte expiră, așa cum sunt Omrani, Hoban.
În Conference, victoria din grupă e premiată cu 500.000 de euro, egalul valorează 166.000 de euro. Clujul a obținut doar o remiză în primele patru meciuri din grupă. Va juca joi, de la ora 22:00, la Randers, în Danemarca.
Arlauskis are de primit o sumă uriașă
Ardelenii au semnat rezilierea cu Arlauskis, portarul care a contribuit la cele patru titluri de campioni câștigate la rând, și au stabilit cu lituanianul să-i plătească 100.000 de euro într-un termen în care clubul nu s-a încadrat.
Portarul a deschis un proces la FIFA și, dacă-l va câștiga, va încasa mai mult de o jumătate de milion de euro! Arlauskis a plecat în Lituania imediat cum a pornit scandalul cu Șumudică și cu Marian Copilu: „Eu nu mai văd vreun viitor al acestui club fără Marian!”.
Edi Iordănescu are și el de primit 180.000 de euro, iar stafful lui are de luat 50.000 de euro. Iordănescu a câștigat campionatul cu CFR, însă nu a încasat nici salarii, nici bonusuri, nici chirii.
VIDEO Florin Manea a povestit cum a negociat cu Felix Magath pentru Ciprian Deac
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro