Articol de Marius Mărgărit, Liviu Manolache - Publicat sambata, 04 februarie 2023 08:01 / Actualizat sambata, 04 februarie 2023 08:23
CFR a revenit la viteza de croazieră din precedentele 5 sezoane în care a câștigat titlul și s-a instalat iar în fruntea SuperLigii. Și o așteaptă în Gruia pe tradiționala rivală FCSB, la derby-ul de mâine, tot din fotoliul de lider. Și la o distanță confortabilă, de 9 puncte, față de roș-albaștri.
- CFR Cluj - FCSB se joacă duminică, de la ora 21:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmisă la TV pe Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport
Nu s-a resimțit absența lui Gabriel Debeljuh
De această dată însă, ardelenii au reușit să revină în top fără să beneficieze de serviciile unui golgheter autentic, așa cum se întâmpla în precedentele sezoane.
Accidentarea lui Gabriel Debeljuh, în august anul trecut, în returul din turul 3 preliminar al Conference League, cu Soligorsk, la puțin timp după ce marcase unicul gol al partidei, nu a adus disfuncționalități majore în jocul ofensiv al campionilor.
Semn că Dan Petrescu a găsit soluții, chiar și într-un sezon extrem de încărcat. Și totuși, fără un „tunar”, CFR e pe 3 în SuperLigă la capitolul ofensiv, cu 38 de reușite, după Farul (45) și FCSB (39).
Patru jucători cu câte 4 goluri la CFR Cluj
Ardelenii au compensat în acest sezon prin numărul de marcatori. „Bursucul” a folosit până acum 34 de jucători, fiind pe locul doi la acest capitol, după Mioveni (39).
30,5este media de jucători folosiți până acum de cele 16 echipe în SuperLiga. Mioveni a rulat cei mai mulți, 39, iar Sepsi cei mai puțini, 25
Iar jumătate dintre aceștia au înscris cel puțin o dată! Cei mai buni puncheri în acest campionat, cu câte 4 reușite fiecare, sunt Karlo Muhar, Cristi Manea și doi dintre atacanți, Cephas Malele și Rangelo Janga, transferați la începutul acestui sezon.
Îi secondează, cu câte 3 goluri, Ciprian Deac și Emmanuel Yeboah. Aceștia sunt urmați de Matias Yuri, Gabriel Debeljuh și Claudiu Petrila, care au marcat de două ori fiecare. Plus alți 8 jucători care au înscris o dată, printre ei numărându-se și cel mai bătrân fotbalist din SuperLigă, Ovidiu Hoban (40 de ani).
Prin comparație, FCSB are un golgheter detașat, liderul marcatorilor din primul eșalon, pe italianul Andrea Compagno (14 goluri/ 9 pentru roș-albaștri), secondat de Andrei Cordea, cu 6 reușite.
Ciprian Deac rămâne numărul unu la assisturi
A devenit aproape un deja vu în victoriile scurte, cu 1-0, ale ardelenilor, ca veteranul Ciprian Deac (36 de ani) să se afle la originea golului. A rămas un specialist în executarea fazelor fixe, cornere sau lovituri libere. Are numai 3 goluri marcate, după ce în precedentele sezoane înscrisese cel puțin 10 de fiecare dată.
10,3 marcatori de echipăeste media în SuperLigă. CFR și Farul au cei mai mulți, câte 17, iar FC Argeș cei mai puțini, 5
Dar se află în fruntea pasatorilor decisivi (8 pase decisive), la egalitate cu rapidistul Alexandru Ioniță II. La FCSB, cel mai bine plasat la acest reper este Octavian Popescu, cu 5 assisturi.
Golgheterii CFR-ului în precedentele 5 sezoane
Sezon | Jucător | Goluri |
2021-2022 | Debeljuh | 14 |
2020-2021 | C. Deac | 13 |
2019-2020 | C. Deac | 14 |
2018-2019 | Țucudean | 18 |
2017-2018 | Omrani, Culio | 8 |
Golgeterii FCSB-ului în precedentele 5 sezoane
Sezon | Jucător | Goluri |
2021-2022 | Fl. Tănase | 20 |
2020-2021 | Fl. Tănase | 24 |
2019-2020 | Fl. Coman | 12 |
2018-2019 | Gnohere | 15 |
2017-2018 | Gnohere | 15 |
VIDEO. Totul despre meciul CFR Cluj - FCSB
Citește și:
Adrian Mutu face lumină în cazul primului transfer oficializat de Rapid: „Confundați!”