Articol de Remus Răureanu - Publicat vineri, 02 iulie 2021 19:29 / Actualizat vineri, 02 iulie 2021 19:29
Portarul lituanian Giedrius Arlauskis (33 de ani) a semnat un nou contract cu CFR, valabil până la sfârșitul acestui an. Condițiile au rămas aceleași în care Arla a evoluat și spre finalul sezonului trecut, cu un salariu de 4 mii de euro lunar, o sumă infimă în comparație cu cota jucătorului.
UPDATE, ora 19:20. Giedrius Arlauskis, prezentat oficial de CFR Cluj
Știrea inițială
CFR și-a asigurat prestația lui Arlauskis până pe 31 decembrie anul acesta. Portarul a semnat un contract cu vișiniii valabil șase luni. La fel ca în primăvară, el le-a transmis și acum conducătorilor că e dispus să ajute echipa și că nu este interesat de salariu.
„A fost de acord cu un salariu de trei mii sau patru mii de euro lunar", a explicat un apropiat al goalkeeperului.
Suma e una mai degrabă simbolică, dată fiind cota jucătorului, care i-ar fi permis să negocieze pentru un salariu cu mult mai mare. De patru ori campion al României cu CFR, Arlauskis s-a întors și în martie, după ce a reziliat actele cu Al Shabab, din Arabia Saudită, și a acceptat și atunci condiții ca acestea de acum, cu bani puțini.
CFR Cluj și Arlauskis mai negociază în ianuarie
Acordul actual va expira la sfârșitul anului. În ianuarie 2022, părțile vor trata un contract nou și au stabilit deja că atunci vor exista discuții normale, pentru un salariu în concordanță cu valoarea jucătorului.
Arlauskis a apărat în șase partide din finalul stagiunii trecute și va fi portarul de bază și în sezonul care va începe în curând. Bălgrădean și Cristiano, portughezul adus de la Hermannstadt, sunt alți doi portari pe care îi mai are la dispoziție Șumudică.
Lituanianul în vârstă de 33 de ani s-a impus în vestiar și în club, e în relații bune și cu colegii și cu conducerea. Șefii s-au bucurat să-l readucă pe Arlauskis și în primăvară, și acum fiindcă îl apreciază, dincolo de prestațiile concrete de pe teren, și pentru influența pe care o exercită în echipă, pentru capacitatea lui de a-și motiva coechipierii.
6 titluri de campiona adunat Arlauskis în România. În afara celor patru trofee câștigate cu CFR, el a mai fost campion și cu FCSB, și cu Unirea Urziceni
4 zileau rămas până la startul sezonului pentru CFR. Vișiniii vor juca marți, de la ora 20:00, cu Borac Banja Luka, deținătoarea titlului în Bosnia, în primul tur preliminar din Champions League. Returul din Bosnia va avea loc pe 13 iulie
VIDEO Fotbalistul care a luat ochii tuturor în cantonamentul lui CFR Cluj: „Chiar sunt impresionat”
Citește mai multe știri despre CFR Cluj:
Plecare de ultimă oră de la CFR Cluj! La cine a renunțat Șumudică