Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 23 martie 2024 22:09 / Actualizat sambata, 23 martie 2024 22:29
Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, nu e mulțumit de rezultatele echipei din ultima perioadă, deși se declară mulțumit de jocul elevilor lui Adrian Mutu.
Mutu era instalat la CFR Cluj la finalul lunii ianuarie, în locul lui Andrea Mandorlini. Însă rezultatele nu au fost grozave, spre nemulțumirea lui Varga, iar ardelenii au intrat pe locul 3 în play-off, după FCSB și Rapid.
Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj: „M-am așteptat la altceva”
„Normal că m-am așteptat la altceva. Nu mi-a displăcut jocul, dar nu mi-a plăcut că nu am câștigat. Dar am avut ghinion. Au fost 22 de ocazii. Nu pot să îl condamn pe Mutu pentru înfrângere. Echipa a jucat.
Deocamdată, Mutu este în grafic. Dacă face ce are de făcut, totul va merge bine. Nimic nu e terminat. Șansele să-și îndeplinească obiectivul sunt foarte mari.
Obiectivul pe care l-am pus este minim locul 2, dar bineînțeles că vrem titlul. Anul acesta a fost un an de reconstrucție și nu am fost așa exigent, dar nu înseamnă că am lăsat garda jos.
Dacă Mutu nu îndeplinește obiectivul, discutăm, reanalizăm”, a declarat Nelu Varga, potrivit prosport.
CFR Cluj e pe locul 4 în Superliga, cu 27 de puncte. Liderul FCSB are 35, iar Universitatea Craiova și Rapid au 28, cu 9 etape rămase de jucat în play-off.
CFR Cluj, victorie la limită în amicalul cu Unirea Dej
CFR Cluj a disputat un meci amical contra divizionarei secunde Unirea Dej, locul 18 din 20 în Liga 2, pe care l-a câștigat la limită, 1-0, în pauza pentru meciurile echipei naționale.
Prima repriză s-a încheiat fără gol marcat. Unica reușită a venit în minutul 55, semnată de Daniel Bîrligea.
CFR Cluj: Cimpoeșu - Kresic, Boben, Aussi - Falco, Fică, Tachtsidis, Avounou, Camora - El Kaddouri, Michael
VIDEO. Adrian Mutu şi-a făcut implant de păr în Turcia
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro