Articol de Remus Răureanu, Marius Mărgărit - Publicat vineri, 05 iulie 2019 15:16
CFR Cluj va suferi în campionat din cauza regulii U21, însă ardelenii și-au construit echipa pentru preliminariile Champions League cu achiziții experimentate și cu CV-uri bune.
Petrescu are dubluri pe posturi și poate să-i menajeze pe ”veterani” la începutul sezonului.
Campioana aproape a încheiat campania de achiziții, Petrescu va roda mâine echipa pentru debutul în preliminariile Champions League, deplasarea de la Astana. Supercupa cu Viitorul constituie numai încălzirea, duelul cu kazahii contează mai mult, întrucât obiectivul principal pe care l-a fixat clubul e calificarea în grupele europene, măcar ale Europa League. Startul în Liga 1 poate să mai sufere, toată miza e mutată în Europa.
Planul acesta a produs un lot foarte bun, cu o mulțime de fotbaliști experimentați și recomandați de CV-uri bune. Achizițiile se încadrează în aceste trăsături:
- fundașul dreapta Mateo Susici, 28 de ani, are cinci prezențe în naționala Bosniei. A mai fost la CFR în 2014 și de atunci a evoluat la Sheriff Tiraspol;
- stoperul Andrei Burcă, 26 de ani, a venit de la Botoșani și a costat 150.000 de euro. El va concura cu Andrei Mureșan pentru locul de lângă Vinicius din centrul defensivei. Ar mai putea apărea în zilele următoare încă un fundaș central: Kevin Boli, care încă n-a reziliat contractul cu Guizhou, sau Mike Cestor, liber de contract după despărțirea de Astra;
- închizătorul Luis Aurelio, 30 de ani, luat gratis de la Gaz Metan, va fi o soluție de rezervă ca închizător sau ca inter;
- mijlocașul defensiv Yacouba Sylla, 28 de ani, a fost achiziția cea mai scumpă, 350.000 de euro au fost achitați lui Stromsgodset pentru el. Malianul va fi titular ca "număr 6", în fața apărării;
- mijlocașul ofensiv Michael Pereira, 31 de ani, a venit liber după ce a încheiat contractul cu Malatyaspor. El va fi o variantă și ca inter, și ca extremă;
- vârful Rondon, 33 de ani, golgeterul lui Gaz Metan în sezonul trecut, e un backup pentru Țucudean, însă venezueleanul ar putea deveni titular dacă internaționalul român nu se va simți mai bine. George încă mai e îngrijorat că ar putea avea probleme la inimă și plănuiește noi investigații și o intervenție la Viena.
Transferurile au creat un lot echilibrat, pe care Petrescu trebuie să-l califice în Europa și să genereze venituri de minimum 10 milioane de euro. Dan se va chinui în campionat din cauza regulii U21, pentru care are numai trei soluții: Costache, Itu și Petrila. Doi dintre ei trebuie să fie titulari în Liga 1!
Echipa pentru Europa: Arlauskis - Susici, A. Burcă, Vinicius, Camora - Sylla - Deac, Bordeianu, Djokovici, Omrani - Țucudean
Rezerve: Vâtcă, A. Mureșan, Peteleu, Culio, Hoban, Itu, V. Costache, Petrila, L. Aurelio, Pereira, Ad. Păun, Rondon
Echipa pentru campionat: Arlauskis - Susici, A. Burcă, Vinicius, Camora - Sylla - Costache, Itu, Djokovici, Omrani - Țucudean
"Abia aștept să-l văd trist!"
Supercupa CFR-Viitorul va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00, la Ploiești și e condimentată de rivalitatea Petrescu-Hagi. Colegi în Generația de Aur, ei s-au întâlnit de șase ori ca antrenori, în partide din campionat, și de cinci ori a câștigat Petrescu! "Sper să-l bat și eu de data asta, să-l văd trist după meci", a comentat Hagi înaintea duelului pentru trofeu. Care au fost cele șase meciuri dintre tehnicienii Petrescu și Hagi:
Sezon / Meci / Scor
'07/'08 Unirea Urziceni-FCSB 1-0
'17/'18 CFR Cluj-Viitorul 2-0
'17/'18 Viitorul-CFR Cluj 1-0
'17/'18 Viitorul-CFR Cluj 1-2
'17/'18 CFR Cluj-Viitorul 1-0
'18/'19 CFR Cluj-Viitorul 3-1
Absențe peste tot
Și Petrescu, și Hagi vor menaja jucători în partida de sâmbătă. Dan trebuie să-i odihnească pe câțiva veterani, în condițiile în care CFR va juca marți la Astana, în Kazahstan, de la ora 16:00. Vinicius, Culio, Hoban, Camora, Deac sunt fotbaliști trecuți de 30 de ani, cărora le e greu să lege două meciuri atât de importante și de intense într-un timp scurt. Hagi le-a dat vacanță internaționalilor U21: Ianis, Boboc, Ghiță și Ciobanu. Tudor Băluță nu mai e al Viitorului, a fost vândut în Premier League, la Brighton, deci dobrogenilor le lipsește o jumătate din echipa de anul trecut.
3Supercupe are CFR Cluj în palmares: 2010, 2011 și 2019. Viitorul nu a câștigat trofeul niciodată, a pierdut finala cu FC Voluntari după ce trupa lui Hagi devenise campioană, iar ilfovenii cuceriseră Cupa
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”