Articol de GSP - Publicat marti, 04 octombrie 2022 20:56 / Actualizat marti, 04 octombrie 2022 21:45
CFR Cluj a anunțat azi un nou transfer: fundașul Japhet Emmanuel Muanza (21 de ani).
Noul jucător al campioanei evoluează ca fundaș central și a fost crescut de academia celor de la Royal Antwerp.
CFR Cluj l-a adus pe Japhet Emmanuel Muanza
Campioana a anunțat în această seară, pe contul oficial, că a semnat cu belgianul născut la Antwerp. Pentru moment, acesta va juca la formația a doua a clubului din Gruia, acolo unde sunt legitimați mai mulți tineri străini, aduși recent de ardeleni.
Bun venit, Muanza Japhet Emmanuel! Suntem bucuroși să vă anunțăm că Muanza Japhet Emmanuel, fundaș central în vârstă de 21 ani, este noul fotbalist al echipei noastre secunde. Fotbalistul născut în Belgia a evoluat până acum la academia celor de la Royal Antwerp. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la clubul nostru
- Comunicat CFR
1,90 mmăsoară noul fundaș de la CFR Cluj
Dan Petrescu: „Nu am fost de acord ca jucători precum Betancor, Dugandzic sau Păun să plece”
Întrebat dacă a fost de acord ca Adrian Păun să fie cedat, Dan Petrescu a recunoscut că l-ar fi vrut în continuare la echipă.
„Eu mereu vă spun același lucru. Cred că nu înțelegeți. Dan Petrescu e antrenorul clubului, nu e director sportiv, nu patron. Eu antrenez ce mi se pune la dispoziție. Eu nu am fost de acord ca jucătorii buni, Betancor, Dugandzic, Păun, să plece.
Dar nu decide Dan Petrescu. Jucătorii și clubul decid. Așa e peste tot în lume. Mai contează ce a zis antrenorul dacă Păun a vrut să plece? Am un cuvânt de spus, dar nu e decisiv. Dacă mi se cerea părerea, eu spuneam că niciun jucător dintre cei 3 nu trebuia să plece. Să fie clar, nu eu decid cine pleacă și cine vine la CFR Cluj! Am încheiat subiectul ăsta, altă întrebare”, a spus Dan Petrescu.
Petrescu răspunde criticilor: „Nicio problemă! Poate vine altul și câștigă Champions League!”
Citește și:
Dan Petrescu abia așteaptă doi jucători la antrenamente: „Vreau să am de unde să aleg”
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!