Articol de Adrian Duţă, Raed Krishan (video) - Publicat luni, 29 ianuarie 2024 22:36 / Actualizat marti, 30 ianuarie 2024 00:01
CFR Cluj - FC Voluntari 4-1. Adrian Mutu a comentat debutul pe banca echipei ardelene. Tehnicianul a avut primul meci ca antrenor la CFR chiar în Gruia.
Mutu l-a lăudat pe Deac, cel care a revenit ca titular după două luni și a fost căpitan. Ciprian a dat 3 pase de gol și a ajuns la 90 de assist-uri în cele 17 sezoane în care a jucat în Liga 1.
Ce a declarat Adrian Mutu după CFR Cluj - FC Voluntari
„Mă bucură reacția pe care au avut-o, la asta mă așteptam. În ultimele minute din prima repriză am trecut prin clipe mai grele, am fost egalați. Au jucat cu încăpățânare în repriza a doua, știam că Voluntari pleacă pe contraatac. Trebuia să avem răbdare, să pasăm, să mutăm mingea dintr-o parte în alta. Trebuia să atacăm spațiile, am făcut un meci bun.
Știm ce fel de jucător este Deac, cel mai emblematic de la CFR, avem nevoie de unul care ține steagul în teren. Pentru mine, nu doar că am fost colegi la națională, dar și când am jucat contra lui știam ce jucător este. Mă bucur pentru Cipri, a dat 3 assist-uri, e o reconfirmare a valorii pe care o are. Un plus pentru noi.
Cu Tachtsidis mă știu din Italia, încerc să fiu alături de jucători, să îi conving că deciziile sunt cele mai bune și să le aplice. Am schimbat sistemul, poate fundașii centrali aveau tendința să iasă în lateral. Mai avem de lucrat, dar după victorie se lucrează cu alt moral.
Ne gândim la titlu, mai sunt șanse matematice, chiar dacă FCSB are 11 puncte. Nu mi s-a impus ca obiectiv, dar la CFR Cluj e presiune, se dorește mereu performanță. Nu e ușor, FCSB are multe puncte în față, dar să ne gândim la noi, nu la ei!”, a declarat Mutu, la Orange Sport.
VIDEO. CFR Cluj - FC Voluntari » „Briliantul”, la debut pe banca ardelenilor
Citește și alte știri din Superliga:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!