Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 13 martie 2023 23:58 / Actualizat marti, 14 martie 2023 08:00
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a avut un discurs furibund la conferința de presă de la finalul meciului câștigat cu 4-0 cu U Cluj.
Dan Petrescu a arătat 4 degete către fanii echipei sale în drumul spre vestiare, aluzie la scorul din derby. S-a enervat la conferință în momentul în care a fost întrebat de gestul său.
Dan Petrescu a răbufnit la conferință, după CFR - U Cluj 4-0
„Eu zic că fanii lui CFR au fost foarte buni, mi-a plăcut foarte mult de ei azi. Aș vrea să fie așa mereu, eu azi i-am auzit doar pe cei de la CFR Cluj. Gestul meu? La cât sunt de înjurat pot să fac și eu ceva, la câte m*** primesc, măcar patru degete să arăt și eu. Atât îmi permit și eu, dacă zic ceva sunt certat, primesc m*** peste tot!
L-am întrebat pe al patrulea arbitru: «Băi, dar xenofobie, rasism, nu mai e nimic aici?». Mă înjură toți peste tot. Măcar patru, am arătat măcar patru degete, fanilor mei, să înțeleagă și ei, măcar atât. Am refulat și eu puțin la cât de înjurat sunt la mine acasă, aici. Să fiu înjurat așa, vi se pare normal?
Așa trebuie întrerupt meciul și la mine, când mă înjură. Și Cristina Neagu s-a plâns, eu sunt înjurat de 6 ani aici non-stop peste tot, dacă m-aș fi plâns ce ar fi fost? Pe mine mă înjură tot stadionul, nu doar 30 de spectatori, câți s-au luat de ea. Normal ar trebui să întrerupă și să oprească meciul! Ce, eu sunt nimeni? Am scos românii în stradă ca jucător și ca antrenor am făcut rezultate. Și să mă înjure toți așa?”, a spus Petrescu, furios, după ce ar fi fost înjurat de fanii lui U Cluj.
Dan Petrescu: „Unde e respectul pentru o legendă”
„Unde e respectul pentru o legendă? Unde? Zero! În România e zero! Asta este realitatea, dacă vă place sau nu, vin la mine acasă și mă înjură tot stadionul, dar nu ai mei, vorbesc de ăia de unde erau, nu galeria lui CFR.
Mie îmi place să se joace pe teren, dar măcar să dea avertizare. Ce am făcut eu pentru România ei nu au făcut, restul e istorie, e vrăjeală. Am zis să se oprească puțin meciul și să se reia apoi, doar să îi avertizeze, să tacă. Eu ce să fac acum? Am și eu un răspuns de dat”, a mai declarat Petrescu, potrivit sport.ro.
VIDEO. CFR, gol de PlayStation cu U Cluj
Citește și:
„N-a mers aproape nimic” » Concluziile lui Ioan Ovidiu Sabău: „Un eșec usturător, dureros”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”