Articol de GSP - Publicat luni, 13 noiembrie 2017 11:32
Ionuț Chirilă a comentat situația de la Dinamo și critică strategia avută de-a lungul anilor, spunând că de acum înainte, șefii clubului trebuie să mizeze pe jucători tineri.
"La Dinamo este haos în selecție, în transferuri și în jocul echipei. Dacă te bat echipe ca Timișoara, Botoșani și Chiajna, echipe inferioare ca valoare individuală, înseamă că ai o problemă. Sunt probleme pe organizarea jocului și de disciplină. Jucătorii care nu au disciplină în viața extrasportivă nu pot fi integrați în tactica jocului. Dar nu putem arunca haosul de la Dinamo pe o beție a jucătorilor.
Având în vedere ce jucători a vândut Dinamo de-a lungul anilor, probabil că cel mai slab a fost dat pe 2 milioane de euro, suma pe care o cere Negoiță pare derizorie. Clubul este într-o situație delicată, în cel mai greu moment din carieră.
Eu am tras mai demult un semnal de alarmă. I-am dat mesaje lui Negoiță și dacă ținea cont de ele, nu se mai ajungea aici. La Dinamo nu s-a lucrat pe principii sănătoase, ci pe interese meschine. Dinamo rămâne cu istoria și cu cei mai frumoși suporteri. Este o echipă care moare pe zi ce trece, ca un bolnav de cancer aflat în metastază.
Dinamo este la limita subzistenței. Trebuie să uite de orice obiectiv și să construiască o echipă cu jucători tineri, cu media de vârstă de 21-22 de ani, puternică. Trebuie o selecție fantastică și în fiecare an să vândă 2-3 jucători tineri și să facă rost de 3-4 milioane anual", a spus Chirilă la Pro X.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”