FOTBAL  »  Superliga  »  CULISE

Cinci dezvăluiri incredibile care-l au în prim-plan pe unul dintre artizanii Craiovei » Falsuri, minciuni și aranjamente!

Articol de , - Publicat sambata, 28 decembrie 2024 16:47 / Actualizat sambata, 28 decembrie 2024 17:19

În cartea „Corneliu Andrei Stroe, legenda unei legende”, autorul Ion Jianu rememorează episoade inedite din viaţa fostului preşedinte al Universităţii Craiova.

Corneliu Stroe a fost unul dintre creatorii marii echipe a Universităţii. A ajuns oficial al clubului din Bănie în anul 1966, iar timp de patru ani a ocupat funcţia de secretar. Apoi a fost vicepreşedinte, iar în sezonul 1983-1984 preşedintele echipei. După decesul acestuia, în aprilie 2014, un jurnalist oltean a decis să scoată o carte în memoria lui, cu interviuri, portrete şi amintiri ale celor care l-au cunoscut.

Poveşti de excepţie cu preşedintele Craiovei Maxima, publicate în carte

Născut pe 2 iulie 1943, la Dioşti (jud. Dolj), Corneliu Stroe a practicat atletismul la Banatul Timişoara şi Ştiinţa Bucureşti, fiind campion al României în 1961 şi 1962 la probele combinate triatlon şi pentatlon.

În 1990 a înfiinţat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la Universitatea din Craiova. În 2003 a fost numit Cetăţean de Onoare al municipiului Craiova.

1. Aurel Ţicleanu a jucat pe blat!

„Primul joc în care Țicleanu a evoluat la Universitatea, la tineret, a fost unul în care a fost folosit, fals, sub alt nume! Voiam să-l testăm și am ales o cale riscantă pentru că nu era perioadă de transferări. Era prin noiembrie 1976. L-am «debutat» la Universitatea pe Ţicleanu, dar el a jucat pe carnetul altuia! A făcut pasul la echipa mare la finalul campionatului, când am cucerit prima cupă din istoria clubului”.

2. Voiau să-l aresteze pe Iordănescu

„Pe Ştefănescu şi Iordănescu, ambii de la Steaua, i-am convins să susţină admiterea la Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, urmând a-i legitima apoi la Universitatea. Ştefănescu era angajat civil la Steaua, Iordănescu era locotenent. Au reuşit amândoi la facultate, am avut noi grijă să reuşească... În cazul lui Iordănescu, au început ameninţările cum că-l arestează, că-l consideră dezertor. Deşi erau interzise transferările pe linie profesională, i s-a aprobat transferul la ASE Bucureşti”.

Așa cum Universitatea Craiova a avut un mare suflet pe teren, Ion Oblemenco, așa cum a avut un mare sufletist la microfon, Sebastian Domozină, tot așa la conducerea echipei craiovene a fost, ani de zile (cei mai buni din istoria formației alb-albastre), profesorul universitar dr. Corneliu Andrei Stroe, care a rămas în posteritate prin personalitatea sa puternică, prin inteligența și prin vastele sale cunoștințe pe care le-a dovedit în dese împrejurări, de nenumărate ori

Cristian Țopescu, fost jurnalist

3. Tilihoi nu știa că semnează cu Craiova

„L-am păcălit ca să ajungă de la Brăila la Craiova. Mi-a spus clar că refuză, că s-a căsătorit, că soţia e gravidă, iar socrii nu sunt de acord cu mutarea. Atunci l-am rugat să-mi semneze delegaţia, dar eu aveam cererea de transfer pregătită. I-am arătat locul din dreapta jos unde trebuie să semneze şi a semnat! L-am minţit, era inexact, ce mai! M-am dus la Federaţie, i-am cerut fişa şi am completat cererea de transfer cu datele necesare. A ieşit scandal, că era dorit de Steaua şi Timişoara”.

4. Le-a furat titlul cu aranjamente

„Lumea fotbalului este aparte, cu multe dedesubturi, cu destule secrete. Vreo doi-trei jucători de la Dinamo aveau unele obligaţii faţă de mine. La meciul din returul '78-'79, de la Craiova, le-am cerut eu sprijinul. Dinamo a pierdut titlul şi l-a câştigat FC Argeş! Am mai avut o intervenţie similară şi la jucătorii Stelei! Ultima etapă a campionatului următor, Universitatea-Steaua, 2-1. Dacă militarii ne-ar fi învins la un scor categoric, ar fi ieşit Steaua campioană! Am avut grijă să nu se întâmple asta. Craiova a câştigat titlul atunci, la golaveraj”.

5. Balaci trimis la atelierul auto

„Cu Ilie n-am avut conflicte majore, ci doar unele fireşti, legate de fotbal. A fost suspendat de conducerea clubului deoarece nu a vrut să meargă într-o deplasare, invocând o accidentare fictivă. Aflând acest «motiv», secţia de fotbal a decis să-l pedepsim. Unul dintre membrii secţiei de fotbal a fost directorul IRTA Craiova, unitate care avea o secţie de reparaţii auto. L-am obligat pe Balaci să meargă la serviciu, iar la antrenamente nu a mai fost primit. A lucrat 8 zile într-un atelier auto. Ilie s-a conformat!”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (2)
dansy
dansy  •  28 Decembrie 2024, 20:07

Despre “dragostea” dintre Flacăra Moreni și Dinamo sau Dinamo Pitești nimic? Sau “dragostea” dintre Steaua Buzău și CSA Tg Mureș nimic?Despre Victoria București și Scornicești nimic? Despre campionate câștigate fraudulos ca urmare a acestor combinații nimic? Despre cum Dinamo și Steaua luau în armată jucătorii valoroși din toată țara și-i puneau să joace pentru ele și asupra cărora se făceau diverse presiuni să rămână acolo,să nu se mai întoarcă la echipele lor nimic?Craitoiule dacă tot te-ai hotărât să dezgropi lucruri de ce nu le dezgropi pe toate cu onestitate?

danielnd
danielnd  •  28 Decembrie 2024, 17:59

Ar trebui scrise și romanele despre cum au furat titluri și cupe Steaua si Dinamo ! Pe astea când le scrieți? Despre meciurile aranjate, înainte și după revoluție. Aici trebuie să adăugați și FCSB. Culmea ironiei echipele cu cele mai multe aranjamente din istorie pentru cursa “cine câștigă cele mai multe titluri și cupe “ s-au lăsat mituiți să dea la alți titluri? Pe bune asta ați găsit voi?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează