Cine a fost, de fapt, Eugen Grigore? » Povestea nefardată a criminalului omagiat de galeria Stelei

În mai 1974, şoferul ieşean Eugen Grigore îşi găseşte casa din Copou arsă, cu familia sa, soţia şi trei copii, moartă în ea. El află că nişte ţigani ar fi comis crima şi, din cauza pasivităţii autorităţilor, care tărăgănau ancheta, o ia razna, bea o jumătate de sticlă de coniac, se urcă în camion şi calcă, înainte şi înapoi, cu monstrul pe roţi, o şatră de ţigani din Cartierul Ciurea, omorînd 24 de bărbaţi, femei şi copiii!

Este închis şi moare, conform unor relatări, după ce a ieşit din închisoare, fiind la rîndu-i călcat de un camion în 2009!

Ieşeanul şi-a găsit familia ucisă şi casa arzînd în 1974. Miliţia şi Procuratura n-au putut rezolva cazul din cauza lipsei mărturiilor. Grigore avea 27 de ani. A intrat cu camionul într-o şatră de ţigani de la marginea oraşului, pentru a se răzbuna pe cei consideraţi vinovaţi. A fost condamnat la închisoare pe viaţă, mutat în spitale de psihiatrie, a ajuns pe străzi în 2001 şi se pare că a murit călcat de un camion, în 2009.

E mai mult decît o poveste. E un cutremur, unul întins pe durata unei vieţi. Un cutremur în care sîngele, moartea, răzbunarea, colapsul nervos, sărăcia şi impotenţa instituţiilor din România se regăsesc într-un amestec zguduitor şi înspăimîntător de firesc. Dar un cutremur în care nu poate fi vorba de respect.

Pentru că din suferinţa unui şofer de camion năpăstuit, din crima oribilă pe care au săvîrşit-o ţiganii din şatră, din felul strîmb în care autorităţile au reacţionat şi din anii petrecuţi apoi de Eugen Grigore în penitenciare, spitale de psihiatrie şi canalele Iaşiului nu are cum să se nască respect. Poate compătimire, oroare, înfrigurare, dar nu respect.

Final confuz tot sub un camion

Astăzi spunem ce se află în spatele unui nume simplu de pe un banner afişat la meciul Steaua-Rapid. Dacă mesajul s-a dorit discriminator, atunci aflaţi că Eugen Grigore se pare că nu avea nimic de împărţit cu ţiganii! Dacă a fost doar o răutate, veţi vedea că atît de odios se scrie scenariul vieţii lui încît nu mai e loc de aşa ceva. Dacă aflaţi că personajul invocat de galeria Stelei, cel care a ucis cu camionul 24 de ţigani dintr-o şatră care îi asasinase familia, e foarte posibil să fi murit tocmai strivit de un camion?

Ce legătură are cu sportul
Surse din ancheta făcută în anii '70, comisarul Traian Tandin care a publicat prima oară informaţii despre acest caz, istorici şi contemporani ai evenimentelor din viaţa lui Eugen Grigore, recompun o rolă de film terifiant, ruptă şi dosită de instituţiile României comuniste.

Şi da, are legătură cu sportul, tocmai pentru a înţelege că la tragedii precum cea a lui Eugen Grigore nu ai de ce să faci referire în sport şi pe stadion. Nici măcar nu e drept, faţă de suferinţa celor în jurul cărora s-a scris povestea, să fie folosite în vreun fel.

"Cazul lui Eugen Grigore este un caz care ţine de penal, nu de istorie. El nu este un simbol uşor apelabil. În nici un caz nu face parte din galeria eroilor. Nici măcar a celor negativi. E mai curînd drama individuală a unui om" (Ovidiu Buruiană, lector universitar Facultatea de Istorie Iaşi)

Viaţa cu 28 de morţi

Cum a ajuns un şofer de camion din Iaşiul anilor '70 subiect pentru galeriile de fotbal bucureştene în 2012.

După ce şi-a pierdut soţia şi cei trei copii, şoferul a strivit cu roţile camionului 24 de ţigani de la marginea Iaşiului. La 25 de ani distanţă, se pare că a împărtăşit acelaşi sfîrşit. Între timp, a schimbat închisoarea cu spitalul de nebuni, a fost eliberat şi ţinut în viaţă de studenţi, apoi arestat în 2002 pentru că "vindea" locuri în canalele Iaşiului.

La sfîrşitul primăverii lui 1974, Eugen Grigore e şofer pe camion în Iaşi. Sîntem undeva prin luna mai, pe 28 martie Ceauşescu devenise primul preşedinte al României socialiste, pe 9 aprilie se inaugurase stadionul Steaua, iar pe 6 aprilie ABBA cîştigase Eurovisionul cu piesa Waterloo. Dar succesul suedezilor nu e tocmai o ştire de senzaţie pentru Eugen Grigore. Sau poate că nici nu e o ştire. Munceşte şi cîte 14 ore pe zi, dus-întors la autobază. Astăzi îl cheamă directorul şi-l anunţă să plece de la lucru, că-i arde casa.

I-au încuiat familia în casă şi au dat foc
Familia Grigore locuieşte în cartierul Copou. La 27 de ani, Eugen e căsătorit şi are trei copii. Ajunge în faţa casei şi înlemneşte: clădirea e în flăcări, vecinii au umplut strada, plîngînd. Ei au anunţat la Miliţie şi cumva a ajuns vestea şi la autobaza la care munceşte Eugen. Şi tot vecinii recompun în anchetă ce s-a petrecut, după cum povesteşte comisarul Traian Tandin, reputat specialist judiciar care s-a ocupat de caz:

"Un grup de ţigani provenind din şatra stabilită la marginea Iaşiului, în zona Ciurea, mergea pe străzile Iaşiului în căutare de fier vechi, sticle şi orice ar fi produs bani. Aceştia au crezut că nu-i nimeni acasă la familia Grigore, au intrat să fure, n-au găsit mai nimic"

Soţia lui Grigore se pare că se afla împreună cu copiii în curtea interioară. Au auzit că e cineva în casă, au intrat şi au fost imobilizaţi. Ţiganii i-au încuiat înăuntru şi au dat foc locuinţei. "Se pare că erau doar femei şi copii între cei care au comis nenorocirea", completează alte surse din anchetă.

Nu au existat probe împotriva ţiganilor
Miliţia din Iaşi începe să îşi facă treaba. Cercetări, martori, investigaţie. "Nici unul din vecini nu a vrut să depună mărturie, de teama ţiganilor", spun oameni din anchetă. Eugen Grigore a început să trăiască practic în faţa Miliţiei, aşteptînd să se întîmple ceva.

Se pare că au trecut aproape două luni, iar concluzia a rămas aceeaşi: lipsă de probe. Ba mai mult, în acest interval şoferul începe să primească ameninţări repetate dinspre comunitatea de ţigani, ca să renunţe la demersuri. Eugen face şi o plîngere penală pentru asta, documentul a dispărut.

"Am studiat extrem de atent în Facultatea de Drept acest caz, pentru că este exponentul eşecului statului român în a reuşi prin organele de drept, poliţie şi justiţie, să rezolve gravele probleme antisociale şi infracţionale cauzate de ţigani în România. De fapt, neputinţa, corupţia, indiferenţa statului român l-au împins pe Eugen Grigore să-i omoare pe ţigani" (Iulian Urban, avocat şi senator, pe blogul personal)

"A intrat de-a dreptul cu camionul, 24 de morţi!"
Nimeni nu poate depune mărturie că a fost vorba de incompetenţa anchetatorilor sau de lipsa probelor. Cert este că Eugen Grigore îşi cumpără o jumătate de litru de coniac, o ascunde sub scaunul camionului şi pleacă la muncă. În jurul prînzului, ajunge la marginea Iaşiului, lîngă şatra de ţigani.

"A povestit cum a dat peste cap băutura, apoi a călcat la maximum pedala de acceleraţie şi a intrat de-a dreptul, la întîmplare, în corturile, căruţele şi adăposturile improvizate ale ţiganilor" (Traian Tandin, comisar)

Miliţienii ajung la locul faptei şi se îngrozesc. Pe o suprafaţă uriaşă, cadavre, răniţi, sînge şi urlete. La ceva distanţă, în camion, Eugen Grigore aşteaptă. E arestat. Se constată 24 de decese, femei, copii, bărbaţi. "A omorît şi mulţi cai, povesteau şoferii de ambulanţă care au adus vreo 50 de răniţi. Îi preluau pe rînd în salvare, cîte 2-3 aduşi la spital, ca să nu iasă iureş", completează oameni care lucrau în acea vreme la Spitalul din Iaşi.

"I-ar fi ucis şi dacă erau chinezi!"
Povestea devine una ciudată şi va rămîne aşa în istoria criminalisticii de la noi. Cazul e trecut imediat la sertar, muşamalizat şi acoperit de autorităţile comuniste. Nu există mărturii în presa vremii, Eugen Grigore e condamnat rapid la închisoare pe viaţă, iar ce a mai rămas din şatră e mutat cu camioanele militare la 120 de km, în jurul Botoşaniului.

"Am omorît 24 de oameni, bărbaţi, femei şi copii, iar totul a fost imediat trecut la "strict secret" de Securitate şi Miliţie, care nu voiau să apară un conflict între ţigani şi români. Toate urmările acestei răzbunări au fost şterse" (Eugen Grigore, în declaraţia dată anchetatorilor şi publicată de comisarul Tandin)

"Era un şofer de tir, la 27 de ani. Nu există nici o mărturie că ar fi avut gînduri împotriva ţiganilor înainte de nenorocire. Şi dacă erau chinezi, tot la fel ar fi făcut. A vrut să răzbune moartea familiei, pentru că autorităţile nu-şi făcuseră treaba" (surse din rîndul anchetatorilor)

Atitudinea autorităţilor comuniste se justifică simplu în acel context politic şi social: orice sursă de posibil conflict interetnic trebuia să dispară, România nu putea fi spaţiul unor asemenea tensiuni, cîtă vreme ele erau prezentate şi înfierate strict ca particularităţi ale Occidentului. Comuniştilor le-a fost teamă că ţiganii şi românii vor porni măcelul la Iaşi.

Mutat din închisoare la psihiatrie
În 1990, pedeapsa lui Eugen Grigore, închisoare pe viaţă, este transformată în 28 de ani de detenţie. Între timp, ceva se întîmplase în lumea lui. "Şi-a pierdut minţile în închisoare. Poate n-a putut să suporte regimul, poate că n-a trecut niciodată peste pierderea familiei, nimeni nu poate şti", povesteşte Traian Tandin. În 1995, la vîrsta de 48 de ani, Eugen Grigore e internat la Spitalul de neuropsihiatrie Botoşani. Culmea, chiar în oraşul la marginea căruia fuseseră mutaţi ţiganii care i-au supravieţuit în '74!

"Am ştiut despre acest caz încă dinainte de '89, dar era un subiect tabu. Am crezut că Eugen Grigore a murit în penitenciar, sincer să fiu", povesteşte comisarul Tandin. Doar că, pe 12 martie 2002, Poliţia din Iaşi efectuează o razie pentru a rezolva problema oamenilor străzii ce se adăposteau în sistemul de canalizare al oraşului. Şi îl găseşte pe Eugen Grigore.

Eroul studenţilor, şeful canalelor
Fostul şofer de camion părăsise Spitalul de Neuropsihiatrie Botoşani în 2001. Vreme de un an, a trăit prin canalele de lîngă Institutul de Agronomie Iaşi. Nu mai avea rude, nu mai avea nimic. A fost ajutat în această perioadă, cu hrană, alcool şi ţigări, de studenţii ieşeni. În jurul lui se crease o legendă urbană care îl proteja. Dar chiar era nebun Eugen Grigore?

"Studenţii l-au ţinut în viaţă, dar nu ştiu cît de mari erau problemele de sănătate pe care le avea. Asta pentru că razia Poliţiei din 2002 a avut loc în urma unor sesizări: un personaj «închiria» locurile din canale pe cîte zece-douăzeci de mii de lei. Era un fel de şef!" (Traian Tandin)

Misterul bărbatului ucis de camion
Din 2002 nu s-a mai ştiut nimic de Eugen Grigore. S-a speculat că s-ar fi sinucis la cîteva luni după razie, că ar fi murit de moarte bună după 2004. Numai că, pe 23 iulie 2009, o ştire aparent banală se strecoară în presa ieşeană. Un bărbat de 62 de ani, fără adăpost, este strivit de un tir în faţa gării.

Articolul apare în "Bună ziua Iaşi" şi vorbeşte despre un personaj fără casă care umbla prin Iaşi şi prin comuna Mironeasa, aflată la 40 de kilometri. Călcat în faţa gării după ce a traversat neregulamentar, nervos că taximetriştii de la care cerşise bani îl expediaseră. Numele lui este Eugen Grigore.

Cum s-a auzit de Eugen Grigore
Cazul a fost publicat de comisarul Traian Tandin în cartea "Cei mai odioşi 100 criminali români". Ulterior, mai multe site-uri, printre care şi descoperă.ro, au reprodus fragmentar elemente din poveste. Interesant este că, din 2005 pînă anul trecut, pe mai multe bloguri şi forumuri apar rezumate ale materialului lui Tandin, toate sub semnătura aceluiaşi utilizator, "PCH", abrevierea dinamoviştilor din Peluza Cătălin Hîldan.

"Libertatea" a republicat în 2011 materialul comisarului Tandin. Povestea lui Eugen Grigore a rămas un subiect tabu în mediul judiciar, dar e cunoscută şi promovată în rîndul organizaţiilor de extremă dreapta.

"Eugen Grigore este un personaj tragic în sine, instrumentalizat, din necunoaştere şi din lipsă de respect, împotriva celuilalt" (Ovidiu Buruiană, lector universitar Facultatea de Istorie Iaşi)

"Există o istorie a urii interetnice, materializată în secolul XX în deportări colective motivate ideologic şi ajungînd pînă la lagărul de concentrare şi exterminare. Dar din ce ştim, Eugen Grigore nu face direct parte din această istorie" (Diego Ciobotaru, cercetător în istoria mişcării sportive în România)