Articol de GSP - Publicat joi, 20 mai 2021 22:29 / Actualizat joi, 20 mai 2021 23:11
Academica Clinceni a învins-o pe Sepsi, scor 2-1, și a urcat pe locul 5 în play-off. Ilie Poenaru (44 de ani) și-a felicitat elevii, dar nu știe ce se va întâmpla sezonul următor. Încă nu a semnat prelungirea contractului.
„Mă bucur că am pus în practică ce am lucrat. Am făcut pressing în zona centrală, așa cum am stabilit. Jucătorii merită toate felicitările pentru felul în care se comportă. Mă bucur că au plăcere, că dau dovadă de spirit de echipă. Am un vestiar greu, puternic, unit.
Dacă mai erau câteva meciuri, era greu cu noi. Nu știu câți rămân. Le-am dat o primă de 3 zile libere. Merită pentru tot ce au făcut. Am realizat o performanță incredibilă. Demonstrăm că nu am ajuns întâmplător aici”, a spus Ilie Poenaru, la Telekom Sport.
Rămâne Poenaru la Clinceni?
Ilie Poenaru a fost, în trecut, pe lista lui Gigi Becali. Întrebat dacă are vreo ofertă în acest moment, mai ales că FCSB își caută antrenor, Poenaru a spus: „Deocamdată mă gândesc să termin campionatul, să facem un meci bun la Craiova. Am vorbit deja cu cei din conducere, ne reorganizăm și vedem. Încă n-am semnat nimic, discutăm. Eu am motivație!”.
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”