FOTBAL  »  Superliga  »  COD ROȘU

Cod ROȘU în toată România, în weekendul în care se reia Superliga » Apelul lui Raed Arafat: „Nu lăsați oamenii să intre în stadioane!”

Raed Arafat
Raed Arafat

Articol de - Publicat vineri, 12 iulie 2024 12:48 / Actualizat vineri, 12 iulie 2024 13:51

Superliga pornește la drum astăzi, fix în weekend-ul în care jumătate din România se află sub cod roșu de caniculă.

  • Urmează zile de foc și nopți tropicale în România, iar autoritățile îndeamnă populația să evite cu orice preț expunerea în aer liber fără un scop bine justificat.
  • Secretarul de stat Raed Arafat le-a transmis oamenilor din subordine să nu lase oamenii să intre pe stadioane sau la festivaluri în timpul codului roșu de caniculă, care poate veni la pachet și cu vijelii și grindină.

Valul de caniculă care a cuprins România în ultima săptămână se suprapune și cu startul campionatului.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod roșu de caniculă pentru cea mai mare parte a țării în zilele de 13 și 14 iulie, restul teritoriului aflându-se, oricum, sub cod portocaliu, conform Libertatea. O situație ingrată, așadar, pentru cele opt partide programate în prima etapă.

Raed Arafat: „Nu lăsați oamenii să intre, sub cod roșu, în spații închise, în stadioane!”

Ieri, secretarul de stat Raed Arafat a îndemnat populația la precauție, atenționându-i în discursul său și pe microbiștii care plănuiesc să meargă pe stadioane în acest weekend. Șeful DSU avertizează că, la pachet cu codul roșu de caniculă, pot exista și intemperii serioase, vijelii însoțite de grindină care să pună în pericol siguranța spectatorilor.

„Atenţie foarte mare la festivaluri! Și rugămintea pentru inspectoratele pentru situaţii de urgenţă: unde sunt festivaluri, la sesizarea că există cod roşu sau cod portocaliu cu grindină, în timpul unui festival, să luaţi măsurile ca să limitați expunerea oamenilor şi să nu avem situaţia în care oamenii să se panicheze şi să fugă, să avem alte situaţii în timpul festivalurilor, cum s-a întâmplat la un concert la Bucureşti, recent.

A fost oprit când s-a anunţat că va fi cod roşu. Și acest lucru vă rog să vi-l asumaţi. Nu lăsaţi oamenii să intre, sub cod roşu, în spaţii închise, adică în stadioane și așa mai departe! Deci riscul e foarte mare, și mai ales către după-masă, riscul vijeliilor”, a transmis Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Fierbe Superliga! Ce meciuri ar putea fi afectate?

Vizate de codul roșu de caniculă vor fi Crișana, Banatul, Oltenia, Muntenia și Moldova, unde „se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, a anunțat ANM.

Totodată, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce presupune că nopțile vor fi tropicale.

Pentru Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă valabil pe 13 și 14 iulie, anunțând maxime termice de 35…40 de grade și de 32…35 de grade pe Litoral, mai notează sursa citată.

Cod ROȘU în toată România, în weekendul în care se reia Superliga » Apelul lui Raed Arafat: „Nu lăsați oamenii să intre în stadioane!”
Codurile roșu și portocaliu de caniculă sunt valabile pentru zilele de 13 și 14 iulie. Foto: meteoromania

Programul primei etape din Liga 1

În zilele vizate de meteorologi, 13 și 14 iulie, sunt programate patru partide din prima ligă a României. Două dintre ele se joacă în regiuni vizate de codul roșu. Prima la Arad, între UTA și Rapid, de la ora 19:15. A doua, la București, FCSB - U Cluj, însă la o oră mult mai tolerabilă, 22:00.

Vineri, 12 iulie

➔ Ora 18:30 | Farul – Unirea Slobozia (Ovidiu, cod portocaliu)

➔ Ora 21:30 | Hermannstadt - Universitatea Craiova (Sibiu, cod portocaliu)

Sâmbătă, 13 iulie

➔ Ora 17:00 | Sepsi - Politehnica Iași (Sf. Gheorghe, cod portocaliu)

➔ Ora 19:15 | UTA - Rapid (Arad, cod roșu)

➔ Ora 22:00 | FCSB - Universitatea Cluj (București, cod roșu)

Duminică, 14 iulie

➔ Ora 19:00 | CFR Cluj – Dinamo București (Cluj-Napoca, cod portocaliu)

Luni, 15 iulie

➔ Ora 18:30 | FC Botoșani – Oțelul Galați (Botoșani, cod roșu)

➔ Ora 21:30 | Petrolul - Gloria Buzău (Ploiești, cod roșu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Reacții incredibile ale lui Dan Șucu la golurile încasate de Rapid cu U Cluj » Patronul giuleștenilor, un car de nervi
Superliga
Reacții incredibile ale lui Dan Șucu la golurile încasate de Rapid cu U Cluj » Patronul giuleștenilor, un car de nervi
L-a desființat! Jucătorul de la FCSB, criticat după derby-ul cu CFR: „E un fluturaș pe teren” + „Arată destul de prostuț defensiv”
Superliga
L-a desființat! Jucătorul de la FCSB, criticat după derby-ul cu CFR: „E un fluturaș pe teren” + „Arată destul de prostuț defensiv”
Cristi Borcea și-a găsit cu greu cuvintele când a ajuns la căpătâiul lui Gigi Mulțescu: „Nu mai știu de câte ori...”
Superliga
Cristi Borcea și-a găsit cu greu cuvintele când a ajuns la căpătâiul lui Gigi Mulțescu: „Nu mai știu de câte ori...”

„Din cauza nevestelor, se certau și ei” » Camaradul lui Cornel Dinu povestește un conflict intim de la Dinamo și face dezvăluiri IREALE: „Am condus 4 ani fără permis! Bântuiam prin camere cu sticle de vin, fetele țipau”

A urcat pe scena de la Vocea României și nimeni nu și-a dat seama că e fiul legendei sportului românesc


Comentarii (33)
mirstelistu
mirstelistu  •  13 Iulie 2024, 19:48

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Eu2306
Eu2306  •  13 Iulie 2024, 18:43

Câtă zarva pentru ceva care nu merita… dar protecția prostilor nu se sesizează ca se face abuz în România!?de fapt , dacă zic “prost” poate mă cenzurează dar pot spune necunoscător, așa mai drăguț … acum orice cuvânt reprezintă o jignire

Karkaleki
Karkaleki  •  12 Iulie 2024, 21:45

Accesul la stadion va fi permis doar persoanelor care poarta masca tot meciul

Vezi toate comentariile (33)
Comentează