Articol de Cristian Lapa - Publicat sambata, 05 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 04 ianuarie 2013 21:17
Preşedintele galben-verzilor, Ciprian Damian, a spus că orice component al lotului e liber să plece şi că va fi foarte receptiv la ofertele venite. "Nu dăm pe nimeni afară, dar toţi sînt pe lista de transferuri. În cazul în care vor fi propuneri de transfer, cu siguranţă nu ne vom împotrivi".
Adrian Porumboiu a ameninţat, încă o dată, cu retragerea de la Vaslui în primele zile ale noului an. Patronul s-a plîns, în principal, de lipsa de performanţe, dar şi de salariile mari pe care foarte mulţi dintre jucători le au, făcînd referire, în principal, la Dani Coman (33 de ani) şi la Ousmane N'Doye (34 de ani), fotbalişti care cîştigă, împreună, peste jumătate de milion de euro pe sezon doar din contracte. "Coman şi mai mulţi cu salarii mari sînt liberi să joace în altă parte", a mărturisit Porumboiu zilele trecute.
Dani are angajament la Vaslui pînă în vara lui 2014 şi a stîrnit interesul celor de la Astra. Giurgiuvenii l-ar vrea doar în cazul în care Silviu Lung jr. (23 de ani) va fi vîndut în această iarnă în străinătate. În privinţa lui Ousmane, el ar dori să se întoarcă la Dinamo, numai că acolo nu prea mai e dorit de nimeni.
"Aştept să port o discuţie cu şefii pentru a vedea despre ce e vorba. Pînă şi Lampard e pus pe lista de transferuri, dar joacă mereu la Chelsea" (Dani Coman, portar FC Vaslui)
"N-am ce face în cazul Coman. Conducerea a decis că avem doi portari buni, şi mai tineri, Straton şi Cerniauskas" (Viorel Hizo, antrenor FC Vaslui)
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”