Articol de Dan Udrea - Publicat miercuri, 26 august 2020 15:02 / Actualizat miercuri, 26 august 2020 15:34
„Mulțumim, Gheorghe Mulțescu". Așa a scris Dinamo în ziua în care s-a despărțit de antrenorul pe care îl angajase ca o ultimă încercare de a evita colapsul din sezonul trecut. Mai corect, mai onest și mult mai moral ar fi fost ca mesajul să fie „Iartă-ne, Gheorghe Mulțescu". Acest om nu merita situația umilitoare în care s-a aflat în aceste ultime zile.
Șefii clubului i-au prelungit formal contractul, dar în același timp căutau și negociau cu alt antrenor. Pentru un tehnician, să lucreze știind că echipa la care activează caută alt antrenor e cea mai dramatică, stânjenitoare și stresantă formă de a desfășura o activitatea. Și, totuși, Mulțescu a făcut-o!
Cine uită în ce situație era Dinamo când nea Gigi a preluat-o, cine uită cum s-a transformat chiar radical jocul echipei din ceva imposibil de privit în ceva dătător de speranțe, aceia cărora memoria le joacă feste ar trebui să nu mai aibă îndrăzneala de a-l privi în ochi pe acest domn. Dinamo îl scoate pe ușa din spate pe Mulțescu, pentru a-i întinde covorul roșu lui Contra. E încă o situație nedreaptă în viața unui antrenor care și-a respectat mereu meseria. Pentru binele lui Dinamo, ar fi bine ca Mulțescu să nu mai devină o variantă pe viitor. Fiindcă ar însemna să revină la forma de moarte clinică cu care era diagnosticată atunci când toți se ascundeau și unul singur a avut curaj să iasă în față. Respect, domnule Mulțescu!
Al doilea episod care n-ar trebui trecut ușor cu vederea în aceste zile e victoria lui Mircea Lucescu din Supercupa Ucrainei. Un nou trofeu pentru vitrina atât de bogată a lui nea Mircea nu e o știre. Când într-o viață de antrenor ai cucerit alte 32 de cupe și trofee, încă o Supercupă în plus nu e ceva ieșit din comun. Faptul că Dinamo Kiev, cu el pe bancă, a bătut Șahtior și i-a luat de sub nas primul trofeu al sezonului, aceasta da, e o mega știre.
Acum, raportul de forțe dintre cei doi granzi ai Ucrainei balansează clar în favoarea Șahtiorului. Lotul, valorile individuale, calitatea străinilor, tot, tot, tot. Pentru cine are îndoieli, să privească parcursul Donețk-ului în Europa, unde a ajuns până în semifinalele Europa League. Și cu toate acestea, Lucescu a ieșit câștigător.
E o victorie imensă și în contextul plin de venin în care Luce s-a trezit la Kiev. Suporterii lui Dinamo n-au uitat că a stat 14 ani la Șahtior și, foarte probabil, așteptau un eșec previzibil în Supercupă pentru întețirea protestelor. Eșecul n-a venit, Lucescu a răsturnat toate calculele și cotele de la pariuri și i-a adus Kievului un trofeu. Fabulos, realmente fabulos!
Te întrebi ce îl poate mâna în luptă, în continuare, pe acest om ajuns la 75 de ani. Care are bani, are un palmares fabulos și strănepoți de crescut. Câte persoane la o asemenea vârstă mai sunt active, preocupate, dornice să facă și să realizeze ceva? Puține, foarte puține! Nu și Lucescu, care își continuă aventura sa strălucitoare în fotbal.
O explicație există! Întotdeauna există! Și e vorba despre pasiune! Pasiune, pasiune și iarăși pasiune. Despre dorința de a face ceea ce iubești, de a realiza bine ceea ceea ce ai făcut de plăcere atâția și atâția ani.
O scenă petrecută alături de nea Mircea, în urmă cu câteva luni, la capătul unui interviu eveniment pe care l-am realizat cu el, alături de colegul Remus Răureanu, e dovada supremă că pentru acest om, fotbalul e de fapt, aerul pe care îl expiră! După o discuție de multe ore, în care a povestit rivalitatea sa cu Steaua și regimul Ceaușescu din anii 80, ne-am luat la revedere, s-a urcat în mașină, șoferul său a dat să plece, după care limuzina a frânat brusc. Lucescu a coborât și a venit în pas alergător: „Și am uitat să vorbim despre finala Cupei din 1990, când am bătut Steaua cu 6-4! Ce echipă creasem la Dinamo, am condus cu 5-1, ce fotbal jucam. Asta am vrut să vă mai spun". Și abia apoi a plecat, după ce a avut convingerea că vorbise și despre un alt moment de referință al carierei sale! Respect, domnule Mircea Lucescu!
Sper ca Dumnezeu să le dea sănătate multă acestor doi oameni pentru a-i avea cât mai mult printre noi! Și pentru a ne reaminti, din când în când, că pasiunea e cea care trebuie să dicteze. Fiindcă ea face întotdeauna diferența dintre oamenii excepționali și oamenii mici!
)
)
)
)
)
)
)
)
