Articol de George Nistor - Publicat sambata, 11 ianuarie 2025 16:56 / Actualizat sambata, 11 ianuarie 2025 18:48
Oțelul trage tare, în ultimele zile rămase până la reluarea Superligii, să-și completeze lotul de jucători decimat din cauza problemelor financiare. După agitația de la finalul lui 2024, conducerea gălățeană a trecut la calcule minuțioase, dezvoltate în baza celor mai negre scenarii, cu scopul de a prognoza cheltuielile în care trebuie să se încadreze până la sfârșitul sezonului.
Dintre toate plecările, doar cele ale lui Juri Cisotti și Alexandru Pop au adus profit la malul Dunării, în jur de 260.000 de euro. Cele două „exit”-uri au contat, la fel ca celelalte, și în diminuarea totalului de datorii salariale ale clubului către jucătorii care au ales să părăsească formația și, prin urmare, să renunțe la restanțele pe care le aveau de primit.
Chiar dacă managementul celor de la Oțelul Galați a avut o întrevedere cu cel al sponsorului principal Liberty în care i s-a transmis că producția combinatului se va relua luna aceasta și astfel se vor genera noi fonduri, este de așteptat ca o nouă tranșă să fie virată către Oțelul abia în primăvară, ceea ce complică mult stabilitatea în cea de-a doua parte a stagiunii.
Oțelul strânge masiv robinetul pentru a termina campionatul
Cele șase luni se anunță a fi capitale pentru Oțelul lui Ovidiu Burcă. Antrenorul caută soluții de a completa echipa cu jucători cu care a colaborat și dornici să prindă cât mai multe minute în prima ligă, așa cum e cazul lui Ahmed Bani și Alexandru Stan, recent înregimentați.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, clubul gălățean a stabilit un plafon salarial net inferior celui precedent, de maximum 5000 de euro lunar pentru noile achiziții, iar condițiile sunt clare și prezentate încă de la primele negocieri: fără prime de instalare, semnătură din postură de jucător liber de contract și toleranță în privința întârzierilor de remunerații.
Criteriile limitează drastic căutările și îi îndepărtează foarte mult pe fotbaliștii străini, care au posibilitatea de a depune memorii la FIFA și să rupă cu efect imediat angajamentele în caz de neplată, astfel că noul tehnician se orientează tot mai mult spre cei autohtoni.
- Jucătorii Oțelului Galați au restanțe salariale de 3 luni. În cazul în care solicită despărțirea, sunt nevoiți să renunțe la datorii
Oțelul s-a depărțit deja de șase jucători în ultima lună, patru dintre ei fiind puși pe liber: Maksym Kovalov (liber), Vasilije Djuric (liber), Alexandru Pop (Dinamo), Juri Cisotti (FCSB), Stipe Juric (liber, ulterior la CFR Cluj) și Diego Zivulic (liber).
500.000 de euroera deficitul Oțelului Galați în decembrie 2024, sumă egală cu tranșa pe care clubul trebuia să o încaseze de la sponsorul principal

Academia nu oferă soluții imediate
Tot din cauza lipselor de finanțe nu a mai fost organizat cantonamentul de iarnă de la Vatra Dornei, ce a reprezentat un subiect intens dezbătut în urmă cu un an.
Oțelarii au „deschis” anul cu un antrenament cu public, la stadion, în care Burcă le-a solicitat fanilor să fie aproape de echipă în acest moment dificil, iar apoi s-a mutat pe sinteticul din Șendreni.
Singurul „moft” pe care și l-a permis noul staff tehnic a fost călătoria la Buftea pentru un amical în compania Universității Craiova, și ea rămasă în țară pe durata pauzei de campionat. Moldovenii s-au impus cu 2-1, grație golurilor înscrise de Tănasă și Stan, în timp ce oltenii au marcat prin Koljic, din penalty.
Patru juniori s-au alăturat lotului pentru meciul de verificare din Ilfov, Giulio Munteanu (portar), David Butuc (mijlocaș stânga), Radu Postelnicu (mijlocaș central) și Andrei Munteanu (mijlocaș dreapta), cărora li s-a adăugat Robert Olteanu, revenit din împrumut.
Lucrurile nu sunt dramatice, am găsit jucători dornici de afirmare, care vor să fie în acest proiect. Nu mai pleacă nimeni. Important în aceste momente e să nu ai jucători motivați doar de partea financiară.
- Ovidiu Burcă, antrenor Oțelul