Articol de Costin Ștucan - Publicat luni, 10 octombrie 2022 13:48 / Actualizat luni, 10 octombrie 2022 15:02
În direct la GSP Live, Aurel Țicleanu (63 de ani), component al Craiovei Maxima, a vorbit despre conspirația cluburilor Steaua și Dinamo pentru demontarea primei echipe românești calificate în semifinalele cupelor europene.
Universitatea Craiova a fost prima echipă românească prezentă într-o semifinală de cupă europeană. În 1983, formația antrenată de Constantin Oțet a ajuns până în penultima fază a Cupei UEFA, fiind eliminată de Benfica după două egaluri, 0-0 și 1-1. Acea echipă legendară câștigase două titluri de campioană în 1980 și 1981 și a intrat în folclorul fotbalului românesc drept Craiova Maxima.
Pe scheletul acelei echipe a construit Mircea Lucescu naționala care s-a calificat la Euro 1984. Printre titularii trimiși în teren de selecționer se aflau meci de meci minimum trei fotbaliști de la Universitatea, dar de cele mai multe ori numărul lor ajungea până la șase, cazul partidei decisive din Cehoslovacia (1-1) când Lung, Negrilă, Ștefănescu, Ungureanu, Geolgău și Cămătaru au jucat din primul minut, iar Geolgău a înscris golul calificării.
Între 1984 și 1986, performanța Craiovei Maxima a fost depășită: Dinamo a jucat semifinală de Cupa Campionilor, iar Steaua a câștigat trofeul.
Prezent în studioul GSP Live, Aurel Țicleanu - un alt fotbalist al Craiovei Maxima convocat aproape meci de meci de Lucescu - a dezvăluit că, în timp ce naționala obținea calificarea la Euro, în culise se pregătea demontarea echipei de aur a Universității și mutarea celor mai buni jucători la cluburile ministeriale Steaua și Dinamo.
Țicleanu a mers la Euro, a jucat în partidele cu Spania și Germania de Vest, dar după turneul final a mai prins un singur meci important la națională, în înfrângerea (2-3) din Irlanda de Nord. Fostul mijlocaș vorbește despre o ruptură între Universitatea și echipa națională, produsă cu complicitatea selecționerului Mircea Lucescu.
42 de meciuriși două goluri are Aurel Țicleanu pentru echipa națională a României, între 1979 și 1986. Ultimele două partide au fost două partide amicale jucate împotriva naționalei Irakului, la Bagdad
„Ruptura s-a produs înainte de meciul cu Irlanda de Nord, de fapt chiar înainte de turneul final din 1984. Universitatea Craiova deranja, iar marile forțe se hotărâseră să ne ia. Voiau să ia jucătorii.
În toamna lui 1983, Dinamo a venit la mine și la Cămătaru să ne ia să jucăm în primăvara europeană de Cupa Campionilor. Generalul Diaconescu (n.r. - generalul de Securitate Ovidiu Diaconescu, președintele clubului Dinamo la începutul anilor 80) a venit la mine la vestiar și am acceptat: «Da, domnule, dacă se înțeleg cluburile, noi venim. E în interesul fotbalului românesc». Se calificaseră în primăvara europeană, era toamna și voiau să ne aducă, să facem pregătirea de iarnă”.
Steaua își încercase deja norocul în 1981. Povestește Țicleanu: „Au vrut să ne ia pe mine și pe Cârțu. Era generalul Roșu. Noi spuneam: «Știți, avem examene». Ne-a zis: «O să avem grijă să nu vă luați examenele!». Bine, noi eram și puțin duși cu capul, nu acceptam autoritatea dintr-un anumit punct de vedere. Ne-am întors pe călcâie și când am trântit ușa… cred că se clatină și acum. Am plecat de acolo
A doua oară a fost când m-am operat la ochi. Generalul Olteanu (n.r. - generalul de armată Constantin Olteanu, conducătorul clubului Steaua) o avea internată pe mama dânsului și venea zilnic la cafea. Mă voia la Steaua, dar nu am vrut”.
„Nu i-a luat pe Geolgău și pe Balaci”
Deși au trecut 40 de ani de la Euro ’84, în vocea lui Țicleanu se citește amărăciune. „Și acum să mă întorc la Euro 1984. Gheorghiță Geolgău dă golul de calificare, nu îl iei la Euro. Iliuță Balaci (n.r. - accidentat grav în februarie 1984, Balaci nu a putut fi refăcut la timp pentru turneul final) ar fi trebuit să facă un test fizic cu 3 zile înainte de turneul final, era accidentat, dar a făcut testul cu 30 de zile înainte. Nu te supăra, în 30 de zile se pot întâmpla multe.
Eu am fost scos din echipă, dar Mircea Lucescu n-a avut încotro, a trebuit să mă ia la turneul final. Apoi, n-am mai vrut să vin la echipa națională. Și au făcut presiune la mine. Ca mine, nu au mai vrut și alții. Aia a fost prima ruptură.
Lucescu era partizan în povestea asta. El era antrenorul lui Dinamo (n.r. - Lucescu a fost numit antrenor la Dinamo în 1985, dar era în relații excelente cu Ministerul de interne), nu avea încotro. Probabil i se spunea prin spate. «Bă, scoate-i pe ăștia de sub reflectoare că vrem să-i aducem la noi și să facem noi. Nu mai vrem să fie ăia, vrem să fim noi!»”.
La turneul final, România a făcut egal cu Spania (1-1) și a pierdut meciurile cu RFG (1-2) și Portugalia (0-1). La fiecare meci, Lucescu a folosit patru sau cinci titulari de la Craiova.
Apoi, după Euro, România a început preliminariile Mondialul din 1986 cu o înfrângere în Irlanda de Nord, meci în care Craiova a dat cinci titulari. După un an și două luni, campania ratată se încheia în Turcia (3-1), iar Universitatea mai dădea doar doi jucători.
Țicleanu explică începutul dominației cluburilor Steaua și Dinamo asupra fotbalului românesc, în a doua jumătate a anilor ‘80: „După performanța Craiovei, voiau și ei să facă. Ministrul Apărării Naționale avea în subordine generalii, un președinte de club și discutau: «Bă, ce fac săracii ăia de la Craiova? N-au mâncare, n-au autobuz, n-au bani de avion, n-au nimic. Și voi ce faceți?». Astea erau discuțiile la Steaua și la Dinamo. Și au început ele. Numai ele au fost. Și pentru că nici așa nu puteau, au început să-și facă fiecare câte trei-patru echipe (n.r. - echipele-satelit care făceau jocurile granzilor Steaua și Dinamo)”.
În 1986, Dinamo i-a adus pe Cămătaru și Balaci (n.r. - trecut pe la FC Olt), iar Steaua i-a transferat pe Nicolae Ungureanu (1987) și Silviu Lung (1988). Accidentat de două ori la glezne după Euro 1984, Aurel Țicleanu a ajuns la Sportul în 1985, după un conflict cu antrenorul Florin Halagian.
Aurel Țicleanu a refuzat să rămână ilegal în Franța
Aurel Țicleanu a povestit în direct la GSP Live și cum a ratat un transfer la Paris Saint-Germain după ce a refuzat să fugă în Occident, o faptă considerată ilegală în România socialistă: „Au venit și cei de la PSG. Am avut un turneu acolo, ne-au luat de pe plajă. Osvaldo Ardilles juca mijlocaș dreapta la Tottenham și, din cauza războiului din Malvine, a venit să joace șase luni la PSG. Pleca și aveau nevoie de un mijlocaș dreapta. M-au văzut pe mine și a venit președintele clubului, Agenor, avea un restaurant Chez Agenor în spate la Moulin Rouge. A zis să mergem să discutăm.
Nae Ungureanu era lângă mine și zice: «Bă, Chiosane, ia-mă și pe mine!» Gata, am mers, am stat toată noaptea, am cântat. Și mi-a propus să merg la PSG. Am zis: «Bine, duceți-vă și vorbiți cu clubul!». «Da, dar dacă nu te lasă?». Dacă nu mă lasă, nu avem ce să facem. Apoi: «Nu vrei să rămâi în Franța?». Le-am răspuns: «De ce aș rămâne? Sunt student, m-am căsătorit, mi s-a născut fata, joc la națională, joc la echipa campioană». De ce aș rămâne?!