Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 05 martie 2023 19:01 / Actualizat duminica, 05 martie 2023 19:28
După Petrolul - Universitatea Craiova 0-1, comentatorul TV Orange Sport Bogdan Cosmescu a spus despre Constantin Budescu (34 de ani), mijlocașul ploieștenilor, că nu ar trebui să mai aibă permisiunea de a juca fotbal la acest nivel, din cauza kilogramelor în plus.
Ajuns la 34 de ani, Constantin Budescu nu mai are strălucirea de altădată. În acest sezon, mijlocașul ofensiv al Petrolului, utilizat adesea ca atacant, a înscris un singur gol în 16 meciuri. Nici la capitolul paselor decisive nu stă extraordinar, are 4.
GALERIE FOTO. Budescu a redevenit „sărmăluță”. Imagini de azi din Petrolul - CSU Craiova 0-1:
Budescu a fost rezervă astăzi, în Petrolul - CSU Craiova 0-1, și aruncat în luptă în a doua parte, minutul 64. Forma fizică a lui Budescu a atras atenția, întrucât kilogramele în plus ale fotbalistului au fost vizibile.
Comentatorul a șocat în direct, după Petrolul - CSU Craiova: „Nu-l mai lăsați să joace pe Budescu!”
După meci, comentatorul sportiv Bogdan Cosmescu a opinat că Budescu n-ar mai trebui lăsat să joace fotbal, pentru binele lui!
„Nu vreau să-l jignesc, dar în mod normal lui Budescu n-ar trebui să i se mai permită să joace fotbal, pentru sănătatea lui. E treaba lui, dar se pune în pericol. La box există o comisie care nu îţi dă voie.
Cum crezi că şi-a rupt tendonul la Voluntari? Pentru că era greu. Te pui în pericol singur. Markovic (n.r. - Jovan, de la CSU Craiova) duce kilogramele în plus pentru că are 20 şi ceva de ani, dar Budescu are 35!”, a precizat Cosmescu în direct la OrangeSport.
Accidentarea la care a făcut referire Cosmescu s-a petrecut în aprilie 2022, când Budescu evolua la FC Voluntari. Și atunci cu kilograme în plus, dar parcă nu la nivelul de astăzi, Budescu a suferit o ruptură de tendon.
Mai multe știri din Liga 1:
A plecat de la FCSB, dar face ravagii » Strizu îi poate extinde suspendarea lui Pintilii
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!