Articol de Victor Vrînceanu - Publicat vineri, 03 martie 2017 00:00
Contra îi ţine din scurt pe jucătorii săi, i-a băgat la slăbit, iar rezultatele deja se văd: dinamoviştii nu mai au probleme pe finaluri de meci.
Cosmin Contra i-a găsit pe jucătorii lui Dinamo nepregătiţi din punct de vedere fizic, mai mulţi fotbalişti roş-albi având surplus serios de greutate, motiv pentru care "câinii" au căzut fizic pe final de meci în mai multe rânduri.
Pentru a redresa rapid situaţia, "Guriţă" a impus o nouă regulă în Ştefan cel Mare: fotbaliştii săi trebuie să se prezinte din două în două zile la cântar, sub atenta observare a antrenorului şi a preparatorului fizic. Mai mult, Cosmin le-a cerut lui Palici & Co. să aibă un kilogram mai puţin faţă de greutatea optimă a fiecăruia.
Conform surselor Gazetei, tehnicianul de 41 de ani le-a explicat elevilor săi de ce doreşte acest lucru: "Când veniţi la cântar să aveţi cu un kilogram mai puţin decât trebuie. Vreau să fiu sigur că sunteţi mereu la greutatea optimă. Un kilogram îl puneţi la prima masă de după antrenament, aşa că vreau să fiţi pe zero când mâncaţi, nu să vă îngrăşaţi".
"Iertaţi" de "păcănele"
Deşi Cosmin Contra a anunţat din start că nu acceptă greşeli şi că fotbaliştii care au fost la cazinou, să joace la "păcănele", vor fi amendaţi, acum antrenorul s-a răzgândit.
Contra a avut o discuţie cu Steliano Filip, Dan Nistor, Claudiu Bumba şi Daniel Popa, imediat după antrenamentul de ieri dimineaţă, şi le-a transmis:
"Ştiţi bine că eu nu trec peste greşeli de genul acesta. De data asta am să o fac. Consideraţi că v-am premiat pentru victoria cu Steaua, dar asta nu înseamnă că aţi scăpat. Vă supervizez atent în perioada următoare. Să nu vă prind că sunteţi cu capul în altă parte în afară de meciul cu Pandurii!".
3victorii din 3 meciuri posibile are Contra pe banca lui Dinamo: 2 în Liga 1 şi una în Cupa Ligii
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”