Articol de Romeo Ene - Publicat luni, 08 ianuarie 2024 22:52 / Actualizat luni, 08 ianuarie 2024 23:27
Legendarul Cornel Dinu, 75 de ani, continuă atacurile la adresa conducerii lui Dinamo. Alb-roșii au adus un singur jucător în această iarnă până acum, iar spectrul retrogradării este cât se poate de real.
Tot astăzi, fostul mare internațional Ionuț Lupescu l-a ironizat pe administratorul special de la Dinamo, Andrei Nicolescu, pentru faptul că a fost plecat în vacanță și nu a legitimat jucători.
Verdict dur oferit de Cornel Dinu: „Nu cred că sunt bani de transferuri”
„Câinii” au adus un singur fotbalist în această perioadă de mercato până acum. Este vorba despre Darko Velkovski, 28 de ani, fundaș central din Macedonia de Nord, liber de contract. Ultima echipă pentru care a evoluat a fost Al-Ettifaq, din Arabia Saudită.
Cornel Dinu a dat de pământ cu conducerea lui Dinamo, pe care o acuză de nepricepere și de faptul că nu are banii pentru a susține cheltuielile unui asemenea club.
„La Dinamo e firesc să se întâmple ce se întâmplă, că au pus mâna pe echipă nişte oameni care n-au lucruri în comun cu fotbalul. Echipa, prin nişte operaţiuni dubioase, depinde de o societate care depinde de altă societate. Acest sponsor, Renovatio, şi-a dat seama că se petrec nişte lucruri nelalocul lor cu acest alba-neagra (n.r. - referindu-se la Red&White).
Eu nu cred că sunt bani de transferuri, acum aduci jucători liber de contract. Nu cred că există disponibilităţi financiare care să acopere cheltuielile unui club care vrea să se salveze de la retrogradare.
Cei care au pus mâna pe Dinamo au dorinţa de a se face cunoscuţi prin fotbal, puţină competenţă să conducă echipa”, a declarat legenda dinamovistă, pentru Orange Sport.
VIDEO EXCLUSIV. Andrei Nicolescu, anunț pentru fanii lui Dinamo: „4-5 transferuri, cu jucători de top”
Andrei Nicolescu are mare încredere în abilitățile antrenorului Zeljko Kopic. Administratorul special al lui Dinamo a dialogat cu GSP și a oferit ultimele noutăți din mercato.
„Am venit să mă asigur că totul este ok legat de condiții și de cum se întâmplă lucrurile, apoi să reușim să luăm decizii cât mai rapide. Nu fac nimic fără voia antrenorului, noi ne consultăm la fiecare aspect.
E decizia lui să ne temperăm și să nu facem un transfer doar de dragul de a-l face. Înțeleg nerăbdarea suporterilor, dar încercăm să luăm deciziile cele mai bune. Primul care contează în luarea lor este Mister.
Eu văd situația așa. Ne-am fi dorit să semnăm până în decembrie cel puțin 2 jucători. Nu s-a putut, lumea a mers în vacanță. Nu am putut să dăm de oameni. Unii au așteptat pentru a lua o decizie, 15 ianuarie este termenul limită pentru niște oferte pe care le-am făcut deja.
Ne adaptăm cum putem. Cu siguranță vom face 4-5 transferuri, cu jucători de top, așa cu își dorește Mister”, a spus Andrei Nicolescu pentru GSP.ro.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”