FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Dezvăluiri incredibile ale lui Cornel Dinu: „Lui Negoiță i s-a sugerat civilizat să lase ugerul de muls!”

Articol de - Publicat duminica, 19 aprilie 2020 20:38

Cornel Dinu (71 de ani) este unul dintre oamenii ce au susținut de la bun început proiectul Asociației „Dinamoviști pentru Dinamo”.

Din această cauză a avut și divergențe publice cu o parte a suporterilor roș-albi, care s-au implicat în celălalt proiect socios, programul DDB, care deja a virat 210.000 euro grupării.

Administrator în acte, Cornel Dinu a vorbit în această seară pentru GSP.RO despre situația la zi, vizavi de eventuala cedare a clubului de către Ionuț Negoiță.

Dinu: „Să dea Dinamo pe un leu + 180.000 de euro, atât”

„Nu vreau polemică de nici un fel, cu absolut nimeni! Sper ca în ceasul al 12-lea, și fără condiții, să se unească suporterii, spre binele lui Dinamo. Ar fi un exemplu de solidaritate ce s-a petrecut rar în istoria fotbalului. Mesajul meu de pace către PCH este dat din noiembrie, un mesaj de pace și de iertare reciprocă. N-a fost niciun semn până acum de acolo... Până acum, după toate aceste discuții, pentru mine nu sunt semne de unitate, ci de orgolii delirante primare.

Sunt singurul care știe ce înseamnă să conduci un club de fotbal, dar ca să se reunească așa ceva prin suporteri... Mi se pare o minune! Merg și până acolo încât accept minunea! Tocmai de aceea am anticipat răspunsul pozitiv al lui Negoiță de a da Dinamo imediat. Dacă într-adevăr are sentimente umane, ar da Dinamo pentru un leu, pentru câte i-a făcut și cât de profitabil i-a fost clubul. Plus banii de licențiere. Dacă vrea să dea Dinamo și îi ajunge cât a făcut, dă clubul pe un leu plus banii de licențiere! Restul banilor, datoriile, sunt neîmpliniri sau proasta sa administrare", a declarat „Procuroru'” pentru Gazeta Sporturilor.

Cornel Dinu: „Patronul dă dovadă de șiretenie abjectă”

Mister aduce în atenție un detaliu uriaș, despre care nu s-a mai vorbit până acum, vizavi de cedarea acțiunilor lui Dinamo. Cu conexiuni multiple pe scena politică, Dinu a făcut o afirmație în premieră. Mai exact, lasă de înțeles că Negoiță a primit semnal din sferele înalte ale politicii românești să lase Dinamo!

„I s-a transmis civilizat să lase acest uger de muls! I s-a sugerat de la nivelul de decizie al României. Că-i ajunge cât și-a bătut joc de Dinamo. Să dea echipa! Asta trebuie să înțeleagă și PCH, și Sudul, și «Dinamoviști pentru Dinamo». Este bine că mai există responsabilitate în societatea românească și mai sunt și oameni cărora nu le e indiferentă soarta fotbalului românesc. I s-a spus de sus, dar patronul dă dovadă de șiretenie abjectă! Ți-ai trăit traiul, ți-ai mâncat mălaiul, ai câștigat milioane de pe urma acestui club!”.

Cornel Dinu refuză orice post: „Sfătuitor da, pot fi, dar nu în administrație”

Cornel Dinu a încheiat pe un ton ferm, spunând că nu va accepta niciun post administrativ în viitoarea organigramă a lui Dinamo, indiferent cine îi va propune acest lucru: „Suporterii au libertate să decidă. Eu m-am asociat unui proiect, sunt în continuare atașat acestui proiect. Prin câte am trecut și câte am pătimit sunt alături, pot avea oricând sfatul meu, dar fizic este aproape imposibil să fac parte din administrarea clubului. Sfătuitor da! Sunt alături de suporteri, chiar și de acei doi-trei care m-au maltratat cu minciuni. Întodeauna mi-au plăcut adevărul, sinceritatea și, când sunt pus în fața unor șiretenii gen Negoiță, înțelegeți-mă că nu pot să particip”.

„Eu am condus Dinamo când era în subordinea Ministerului de Interne, iar oamenii aceia au respectat Dinamo. Lucru sesizabil prin acțiunile lor, prin felul în care am renăscut împreună Dinamo. Se mai întâmplă în Rusia și acum să fie cluburi departamentale, ȚSKA și Dinamo Moscova, care n-au rupt legăturile cu ministerele Apărării și Internelor. Departamentele de stat nu s-au disociat de cluburile de fotbal”

„Ar fi o minune să se înțeleagă fanii. Stau să mă gândesc cum s-ar stabili cine conduce clubul, unde și de când”

„După ce Ceaușescu a fost împușcat în noaptea de Crăciun, suporterii dinamoviști să se unească în noaptea de Paști”

- Cornel Dinu

VIDEO / Nicolae Stanciu, cel mai nou membru DDB

Citește și alte știri despre Dinamo:

Numele lui Nicolae Stanciu va apărea pe tricoul de joc al lui Dinamo: „Va fi o noutate pentru fotbalul românesc” » Cât a donat jucătorul

DINAMO. Obstacol de netrecut în calea vânzării » Contre între proiectele fanilor: „Dacă marți cumpără, miercuri Dinamo dispare!”

Citește și:

Cosmin Contra a semnat » Clubul a făcut anunțul spectaculos pe „Made in Romania”, hitul momentului în fotbal
Stranieri
Cosmin Contra a semnat » Clubul a făcut anunțul spectaculos pe „Made in Romania”, hitul momentului în fotbal
Eugen Trică se întoarce! Tehnicianul a semnat primul său contract de „principal” în străinătate
Stranieri
Eugen Trică se întoarce! Tehnicianul a semnat primul său contract de „principal” în străinătate
Elias Charalambous mai vrea un jucător la FCSB: „Îl cunosc, e bun”
Superliga
Elias Charalambous mai vrea un jucător la FCSB: „Îl cunosc, e bun”

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!


Comentarii (26)
117180969237501
Alexandru Tomescu  •  21 Aprilie 2020, 10:04
Postat de fibra pe 20 Aprilie 2020, 09:31

In ce hal suntem peste tot,dar exista "sferele inalte ale politicii romanesti".Pfuuuui,ceva mai tare nu am mai auzit.

Inaltimea:genunchiul broastei.Are imaginatie Dinu asta!

2036290743290484
Ion Marin  •  20 Aprilie 2020, 16:59

Pana marti mai , este poate ne face M.I -ul surprize si rezolva repatrierea clubului de fotbal , nu ar mai fi discutii.

2036290743290484
Ion Marin  •  20 Aprilie 2020, 16:58

„Eu am condus Dinamo când era în subordinea Ministerului de Interne, iar oamenii aceia au respectat Dinamo. Lucru sesizabil prin acțiunile lor, prin felul în care am renăscut împreună Dinamo. Se mai întâmplă în Rusia și acum să fie cluburi departamentale, ȚSKA și Dinamo Moscova, care n-au rupt legăturile cu ministerele Apărării și Internelor. Departamentele de stat nu s-au disociat de cluburile de fotbal” „Ar fi o minune să se înțeleagă fanii. Stau să mă gândesc cum s-ar stabili cine conduce clubul, unde și de când” „După ce Ceaușescu a fost împușcat în noaptea de Crăciun, suporterii dinamoviști să se unească în noaptea de Paști” - Cornel Dinu. Asa ca Dinamo , mai are o solutie , pe Domnul Vela de la Ministerul de Interne si Ministerul de Interne , are si el atatia angajati , care vor sa ajute Dinamo.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează