Articol de GSP - Publicat marti, 28 august 2018 10:14
Cornel Dinu și-a făcut un obicei din a critica jucătorii din Liga 1, iar acum la rând a venit Julio Baptista (36 de ani), ultimul transfer al lui CFR Cluj. Mijlocașul a intrat în ultimele 20 de minute ale jocului cu Gaz Metan, scor 0-0.
"În ceea ce-l priveşte Baptista... Mă gândesc şi eu... Domnule, cine îi aduce? Nu ştiu. Ce blestem este pe capul poporului acestuia care iubeşte fotbalul să suporte asemenea conducători care aduc asemenea încercări de jucători. O fi fost bietul ăsta Baptista, o fi fost şi el jucător, nu zice nimeni, dar, săracul, când a intrat, când abia se mişca pe acolo prin teren, a atins de vreo două ori mingea, dacă a atins-o a dat-o la vreo 4 metri în lateral. Nu ştiu dacă e un efort, o soluţie.
Cred eu că sunt prea mulţi conducători care distrug fotbalul nostru, cărora le place şi lor «futbolul» şi atunci se găsesc şi ei selecţioneri, aşezori de echipe, combinatori de meciuri, etc. Pe lângă necazurile pe care le avem, mai intervi şi aceste rumeguşuri ale societăţii care au preluat unele echipe de fotbal şi îşi fac de cap aducând toţi jucătorii care nu contează. Nu poţi să aduci un jucător care n-a jucat de doi ani", a declarat Cornel Dinu la TV Telekom Sport.
Baptista a ajuns în România cu CV-ul formidabil: Real Madrid, Arsenal, Roma, Sevilla.
23 octombrie 2016
e data la care Baptista jucase ultimul meci oficial, Orlando-DC United, în care a evoluat pentru gazde în ultimul sfert de oră și a marcat un gol
I-A VRĂJIT CV-UL
Clujenii s-au grăbit să semneze cu Baptista de dragul numelui, unul uriaș față de nivelul obișnuit din campionatul românesc. Atacant sau mijlocaș ofensiv, Julio a jucat de 47 de ori pentru Brazilia și a marcat 5 goluri, a dat 11 goluri în 58 de partide la Real Madrid.
În 2005 era un fotbalist la mare modă în Europa. "E "Bestia", așa cum era poreclit! Un jucător cu un fizic impresionant!", era încântat Iuliu Mureșan. "Când l-am privit, m-am pierdut în ochii lui" a fost declarația uimitoare a lui Adrian Păun. Toți de la Cluj sunt impresionați de achiziție.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”