Articol de GSP - Publicat marti, 30 noiembrie 2021 12:00 / Actualizat marti, 30 noiembrie 2021 16:15
Cornel Dinu (73 de ani) a ironizat discursul susținut de Ionuț Chirilă (55 de ani), după eșecul suferit de Clinceni cu CFR Cluj, scor 0-2.
Ionuț Chirilă a apărut extrem de senin după eșecul de la Cluj. A considerat că formația lui s-a ridicat la nivelul campioanei și a punctat doar părțile pozitive ale partidei, lucru taxat de Cornel Dinu.
Cornel Dinu ironizează discursul lui Ionuț Chirilă
„Nu pot să comentez, mă depăşeşte. E un tip cu totul aparte. Îmi permit să cred că în felul în care vorbeşte se apropie mult de... chiar mă uitam aseară la o producţie românească în care apărea apărea un bufon al regelui habsburgilor, care era cu trompeta şi suna din când în când.
Mi se pare cam acelaşi lucru şi mai mult decât atât, el e un bufon al fotbalului, luat în serios de foarte multă lume, ceea ce e dramatic, dar nu e singurul.
Ce se petrece în România e mult mai aproape de bufonerie decât de ceva serios. Ceea ce pot să spun însă e că şi viaţa îl dă de gol, sub două aspecte.
În primul rând că aţi văzut că era cu un trening pe care scria «Prada». Pentru el trebuia scris «fotbalul pentru mine e ca o pradă». Şi ăsta e fotbalul pentru Ionuţ Chirilă. Iar dacă mergem şi mai departe, vedem că omul este regele fotbalului.
Avea o şapcă cu o emblemă regală, cu o coroană, mă aşteptam la felul cum se comportă să se asemene cu Napoleon”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.
VIDEO Relația cu năbădăi dintre Cornel Dinu și fostul dinamovist Alexandru Iliuciuc: „Legătura dintre noi? Ca între un salcâm și un cireș”
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Incertitudine în Liga 1: „Clubul este în colaps. Vom vedea dacă vom putea termina sezonul”
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!