Articol de Romeo Ene - Publicat duminica, 26 octombrie 2025 11:38 / Actualizat duminica, 26 octombrie 2025 11:59
Cornel Râpă (35 de ani), ultima oară la UTA Arad, și-a anunțat retragerea din fotbal! Triplul campion cu FCSB (2013, 2014, 2015) a explicat motivul pentru care a luat această decizie.
Crescut de Oțelul Galați, fundașul dreapta are în palmares 9 trofee în carieră: 4 campionate în România, două Cupe ale Ligii, o Cupă a României, o Cupă și o Supercupă a Poloniei.
Ajuns la final de contract cu UTA, Râpă a ales să nu-și prelungească înțelegerea care s-a terminat în vară.
Cornel Râpă și-a anunțat retragerea din fotbal: „Sunt mândru de parcursul meu”
„Da, m-am hotărât să iau decizia asta. Nu a fost ușor, dar în același timp e o decizie firească pentru mine. Nu am avut nici foarte multe variante, așa că am decis să-mi închei cariera.
Am ajuns de comun acord cu soția să fim cât mai aproape de acasă. Din variantele care erau, nu s-au concretizat și am decis să mă retrag.
Sunt mândru de parcursul meu. Am avut momente extraordinare, începând cu câștigarea campionatului la Galați, unde e cel mai frumos lucru, când câștigi campionatul la echipa la care ți-ai făcut junioratul, la care ai copilărit, orașul care e casa ta.
Apoi am avut o experiență senzațională la FCSB, unde m-am călit ca om. Nu mai eram copilul ăla al casei, ca la Galați, acolo unde lumea te ținea în brațe. La FCSB nimeni nu avea răbdare, ceea ce pentru un fotbalist contează. Când mergi în străinătate nu cred că îi pasă cuiva dacă ai dormit bine, totul e în sarcina ta.
În Polonia m-am simțit special, pentru că era prima mea ieșire din țară. Nu știam limba, oameni reci, acolo m-am simțit total diferit, peste ce m-am simțit în România. Presiunea pusă de fani la FCSB e incredibilă.
Nu există meci să joci cu jumătate de măsură. Ei văd doar performanța și nu mai contează altceva”, a spus Râpă, la emisiunea „Digi Sport Matinal”.
Cornel Râpă a evoluat la UTA din iulie 2024, atunci când s-a transferat de la Cracovia, unde jucase în perioada 2018-2024.
De-a lungul carierei a mai îmbrăcat tricoul celor de la Pogon Szczecin, în Polonia, respectiv FCSB și Oțelul Galați în campionatul românesc, reușind să devină campion al României atât cu formația bucureșteană, cât și cu cea moldoveană.

4titluri de campion are Cornel Râpă în carieră: cu Oțelul, în sezonul 2010-2011, și cu FCSB în 2012-2013, 2013-2014, 2014-2015.
În ultimul sezon, la UTA, Râpă a adunat 29 de partide în toate competițiile, reușind să ofere o pasă de gol în sezonul regulat;
Are 6 selecții la echipa națională.