FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

Cosmin Contra: „Fotbalistul român vrea mașini și femei” + „Dacă aș juca acum, aș fi printre cei mai buni din lume”

Cosmin Contra
Cosmin Contra

Articol de GSP - Publicat duminica, 10 octombrie 2021 09:56 / Actualizat duminica, 10 octombrie 2021 11:46

Cosmin Contra (45 de ani), antrenor la Al-Ittihad, în Arabia Saudită, a oferit un interviu amplu în presa din Serbia. Printre subiectele abordate de „Guriță” s-a numărat comparația între mentalitatea jucătorilor români și cea a sârbilor.

Lider în campionatul Arabiei Saudite cu Al-Ittihad, Contra a oferit un interviu publicației sârbe MozzartSport. În cadrul acestuia, a comparat mentalitatea jucătorilor români cu cea a sârbilor și a subliniat unde greșesc românii.

Cosmin Contra: „Noi nu mai avem mentalitatea sârbilor! Să vă spun de ce”

„Știți care este diferența dintre jucătorii sârbi și cei români? Sârbii joacă în campionate puternice, la cluburi puternice, iar românii nu. Nu mai avem jucători la Milan, Juventus, Ajax... Și aveam jucători precum Hagi, Petrescu, Popescu, Chivu. 

Generația mea a avut 8 jucători de top, când joci la un nivel înalt este mai ușor să joci la națională împotriva unor adversari de calitate, precum Italia, Țările de Jos. Acum jucătorii români nu mai joacă la un asemenea nivel, ci la unul mediu sau slab și au probleme când merg în străinătate.

Un jucător sârb are mentalitate de luptător. Chiar dacă nu este un jucător de cel mai înalt nivel, prin mentalitatea sa luptă întotdeauna. În România am pierdut mentalitatea asta. De ce? Să zicem ca avem un patron de club care cumpără un jucător tânăr, de 18 ani, unul cu potențial. Jucătorul acela joacă pentru 2.000 de euro pe lună la un club mic, apoi patronul român îi oferă brusc 15.000 de euro pe lună și un bonus de 100.000 de euro la semnătură.

Un jucător tânăr din țara noastră merge de la un salariu de 2.000 de euro la unul de 15.000 și se schimbă. Vrea mașini, femei, o viață confortabilă... asta este mentalitatea tinerilor jucători români în prezent. Nu au ambiția să meargă departe, să joace pentru Real Madrid într-o bună zi. Sau Barcelona. Noi, seniorii, am avut-o. 

Am vrut să jucăm la un nivel de top, de asta am putut avea acel nivel și la echipa națională. În ultimii ani, doar Cluj a ajuns în grupele Europa League, iar totul se termină acolo. Toate celelalte cluburi sunt eliminate în calificări. Iar asta se întâmplă pentru că la Cluj se investesc mulți bani, sunt salarii de 30.000 euro lunar.

Nu mai investim în dezvoltarea cluburilor. Suntem unde eram acum 20 de ani, în timp ce fotbalul s-a schimbat. Se aleargă mai mult, jucătorii sunt mai bine făcuți, mentalitatea diferă... Am rămas în urmă pentru că nu am adus străini bine plătiți, iar ei nu fac diferența pe teren. În România patronii zic «Sunt banii mei, eu decid». Vorbesc tot felul de lucruri despre antrenori și jucători la TV apoi nu mai știu dacă sunt cu adevărat buni sau nu!”, a spus Contra pentru MozzartSport

În cariera mea am întâlnit o mulțime de sârbi și am avut relații excelente cu ei. De la Tomic la Alaves la portarul Stojkovic de la Getafe, la Marko Dmitrovic la Alcorcon... iar la Madrid îmi petreceam timpul cu jucătorul de baschet Nikola Loncar. Am avut o relație bună și cu Radomir Antic, Milinko Pantic, mereu m-am înțeles bine cu sârbii.

- Cosmin Contra

Cosmin Contra: „Dacă aș juca acum, aș fi printre cei mai buni din lume”

Fost fundaș dreapta, Contra a analizat jucătorii care evoluează în prezent pe postul pe care el s-a consacrat. 

„Nu mai sunt așa mulți fundași ofensivi ca în trecut... mai sunt doar câțiva, iar cluburile plătesc pentru ei 60 de milioane de euro. Este o nebunie! De îndată ce apare un fundaș bun, toată lumea îl vrea. Dacă aș juca în aceste vremuri, aș fi printre cei mai buni fundași dreapta din lume”, a spus actualul antrenor, care în 2001 a fost ales de UEFA în echipa anului, alături de nume precum Zidane, Henry, Vieira, Beckham, Lizarazu și Canizares.

VIDEO. Cosmin Contra: „Dacă mă lăsau sută la sută câştigam campionatul! Nu e riscant ce spun”

Mai multe știri de actualitate: 

Ianis Hagi, la 24h după golul cu Germania: „România, ne vedem luni în Ghencea!”

Un nou nume pe lista lui Mircea Rednic » Pe cine vrea la Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Tenis
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Scandal imens! Logodnica unei vedete de la Arsenal s-a dus peste presupusa amantă: „Am fost terifiată! A bătut la ușa mea la ora 23:30”
Stiri extrasport
Scandal imens! Logodnica unei vedete de la Arsenal s-a dus peste presupusa amantă: „Am fost terifiată! A bătut la ușa mea la ora 23:30”
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (9)
ge0x
ge0x  •  10 Octombrie 2021, 22:05
Postat de cky33 pe 10 Octombrie 2021, 12:49

Pune problema gresit Contra, s-au schimbat sistemele de joc si importanta fruntașilor laterali e mult mai mare acum pentru ca acoperă defensiv singuri zona, extremele din fata joaca practic atacanti laterali. Contra nu excela defensiv si nu ar fi putut juca fundas dreapta la o echipă de top acum. Ar fi concurat pentru postul de atacant lateral dreapta cu Gnabry, Rodrygo,Bale, Robben etc.

Cum sa spui ca Contra concura cu Bale sau Roben? :)))) Habarnisti. Tu ai văzut cum joaca Spinazzola si Emerson de la Italia? Dumfries de la Olanda, Walker, Alexander-Arnold de la Anglia, Marcelo, Dani Alves de la Brazilia, Alfonso Davies de la Bayern, Jordi Alba, Hakimi de la Psg, etc. Exact stilul lui Contra. Urcări in atac, centrări, travaliu. Nu mai vorbiți de fotbal ca habar n aveți ce înseamnă un fundas lateral bun.

ge0x
ge0x  •  10 Octombrie 2021, 21:52
Postat de cky33 pe 10 Octombrie 2021, 12:49

Pune problema gresit Contra, s-au schimbat sistemele de joc si importanta fruntașilor laterali e mult mai mare acum pentru ca acoperă defensiv singuri zona, extremele din fata joaca practic atacanti laterali. Contra nu excela defensiv si nu ar fi putut juca fundas dreapta la o echipă de top acum. Ar fi concurat pentru postul de atacant lateral dreapta cu Gnabry, Rodrygo,Bale, Robben etc.

:)))) ia spune-mi deșteptule, priceputule la fotbal 3 fundasi dreapta foarte buni? Vezi ca Contra are dreptate. Contra era piesa. Alerga 95 de minute, ara terenul, avea centrare, avea si șut. Știi fotbal cum știu eu sa mulg găina.

red_panzer
red_panzer  •  10 Octombrie 2021, 14:28

Cosmineee, ți-a trecut bre durerea din piept? Fi-mi-ar scârbă de tine, vorbești tu de mentalitatea de luptător, când tu ai fugit ca șobolanii! Gropare

Vezi toate comentariile (9)
Comentează