FOTBAL  »  Superliga  »  DOPING

EXCLUSIV Comisia de Apel a dat decizia în cazul lui Cosmin Matei » Avocatul jucătorului, reacție pentru GSP.ro

Cosmin Matei a câștigat procesul cu ANAD
Cosmin Matei a câștigat procesul cu ANAD

Articol de - Publicat marti, 24 decembrie 2024 10:02 / Actualizat marti, 24 decembrie 2024 10:53

Cosmin Matei, care și-a prelungit recent contractul cu Sepsi, a primit o veste excelentă: i-a fost anulată sancțiunea de 6 luni de suspendare, primită de la Comisia Audiere ANAD în dosarul de dopaj deschis în luna martie. Decizia a fost anunțată într-o ședință secretă, pe 17 decembrie, la o lună după audieri. Cei trei judecători au decis cu unanimitate în favoarea mijlocașului. Matei rămâne doar cu o mustrare.

În finalul lunii august, avocații lui Cosmin Matei au obținut suspendarea deciziei până la soluționarea cazului. Acum, pedeapsa a fost anulată.

La începutul lunii august, jucătorul de 32 de ani primise o suspendare de 6 luni din partea Comisiei de Audiere ANAD în dosarul de doping deschis în martie. Matei fusese testat pozitiv cu 5-metilhexan-2-amină, un stimulent pe termen scurt, care oferă un plus de viteză, energie și tonus muscular. Iar jucătorul a făcut apel.

5 schimbări majore într-un an » Cum s-a schimbat situația la vârful Superligii față de decembrie 2023
PLAY-OFF
5 schimbări majore într-un an » Cum s-a schimbat situația la vârful Superligii față de decembrie 2023

Cosmin Matei a câștigat procesul cu ANAD

Acum, decizia inițială a fost anulată. Concret, Comisia de Apel de pe lângă Secretariatul General al Guvernului, i-a dat câștig de cauză lui Cosmin Matei și a anulat pedeapsa dictată de ANAD. Decizia poate fi atacată în 21 de zile, la TAS, de Agenția Mondială Anti-Doping.

„Am primit o decizie corectă, care confirmă ceea ce noi și jucătorul am spus de la bun început: că nu are niciun fel de vinovăție cu privire la substanța găsită în organismul său și că a fost victima unei contaminări accidentale.

Este adevărat că nu orice contaminare atrage automat exonerarea de răspundere. Din contra. În cazul nostru, discuția a pornit de la o suspendare de doi ani, însă după prezentarea tuturor dovezilor cu privire la caz, ANAD a solicitat suspendarea lui Cosmin Matei pentru 6 luni. Asta a și fost prima decizie luată în august de Comisie, însă nu am putut să acceptăm o astfel de soluție.

Împreuna cu colegii mei, avocații Marius Lazăr și Silviu Diaconu, am parcurs procedura apelului, unde am prezentat și rediscutat toată situația și probele administrate în favoarea jucătorului. El a colaborat de la început cu ANAD și ci Comisiile, a fost foarte sincer și foarte transparent cu privire la tot ce s-a întâmplat. Cred că asta a contat cel mai mult.

Comisia de Apel a văzut asta și uite ca a pronunțat o soluție corectă în ceea ce iî privește. Acum, cu perioada de suspendare pe care deja a executat-o, de vreo 3 săptămâni, nu mai este nimic de făcut. Așa rămâne. Ne bucurăm însă că s-a terminat așa”, a spus Paul Mincu, avocatul lui Cosmin Matei, pentru Gazeta Sporturilor.

Ce spune decizia Comisiei de Apel

Comisia de Apel decide:

În baza art.28 din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de Apel, admite cererea de apel formulată de către apelantul Matei Cosmin-Gabriel împotriva Deciziei nr.6/01.08.2024 pronunțată de Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping din cadrul Agenției Naționale Anti­ Doping, in Dosarul nr. 2/2024.

Anulează Decizia nr.6/01.08.2024 pronunțată de Comisia de Audiere din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD) în Dosarul m. 2/2024.

Constată încetate efectele Deciziei nr. 6/01.08.2024 pronunțată de Comisia de Audiere din cadrul Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD) prin care s-a dispus suspendarea din activitatea sportivă pentru o perioada de 6 (șase) luni, începând de la data de 01.08.2024 pana la data de 01.02.2025, pentru încălcarea prevederilor art.2 alin.(2) lit.a) i b) și art. 94 alin.(1) lit.b), respectiv rut. 106 alin.(l) din Legea nr.310/2021 privind prevenirea i combaterea dopajului in sport.

În baza art.94 alin.(1) lit.a) din Legea nr.310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, art.10.6.1.1 din Codul Mondial Anti-Doping, decide stabilirea unei sancțiuni sub forma de mustrare fără perioada de suspendare.

În baza art.85 alin.(3) din Legea m.310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport i art. I0.1.1 din Codul Mondial Anti-Doping rezultatele individuale obținute în competiții nu vor fi decalcificate și nu vor fi retrase medaliile, punctele și premiile obținute în competiții de către sportivul Matei Cosmin-Gabriel

Cu drept de contestație la Curtea de Arbitraj Sportiv numai pentru entitățile prevăzute. Termenul limita pentru formularea unui apel de către Agenția Mondială Anti­ Doping va fi data celui mai îndepartat, respectiv, în termen de 21 zile de la ultima zi in care oricare din celelalte părți cu drept de apel ar fi putut formula apel sau în termen de 21 zile de la primirea de către aceasta a dosarului complet referitor la prezenta cauza.

Decizia se comunică apelantului Matei Cosmin-Gabriel, Agenției Naționale Anti­ Doping (ANAD), Federației Române de Fotbal, Ligii Intonaționale Asociațiilor de Fotbal, precum și Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA);

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  25 Decembrie 2024, 14:39

Decizia nu a fost de nevinovăție. A primit mustrare, deci a fost sancționat. A fist găsit deci vinovat, dar gradul de vinoăție e mai mic, adtfel încât s-a considerat că nu se impune suspendarea sau amendarea sportivului, ci doar mustrarea lui.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează