Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 aprilie 2020 08:38
Ovidiu Hațegan (39 de ani) a declarat că niciun arbitru din România nu va încasa vreun ban în această perioadă, când fotbalul a fost întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus.
De asemenea, cel mai apreciat central din Liga 1 la nivel internațional afirmă că în viitor va exista o discuție cu LPF și FRF pentru modificarea modului de plată al arbitrilor.
Ovidiu Hațegan: „Acum vedem cât este de dificil”
„Din păcate, în România, şi nu numai, foarte mulţi oameni nu vor mai avea loc de muncă după această perioadă grea. Când vom putea discuta, ne vom aşeza la masă cu cei din LPF şi din FRF ca să găsim o altă formă, pentru că va trebui să avem un venit fix lunar. Sub o anumită formă legislativă, trebuie să discutăm cu ei, să avem bonusuri la meci.
Nu neapărat să avem o creştere sau o scădere de barem, dar aceeaşi sumă pe care noi o câştigăm pe timpul unui an să o împărţim altfel. Acum vedem cât este de dificil. Şi înainte am mai discutat, pentru că au fost cazuri în care am avut colegi accidentaţi, gen Radu Petrescu.
Radu Petrescu a stat nouă luni de zile, nu a avut nicio sursă de venit, ba a şi cheltuit pe problemele de sănătate.. De asta spun că trebuie să găsim altă formă de organizare şi sper să găsim înţelegere. Nu e normal. Dintre toţi oamenii din fotbal, noi suntem singurii amatori. Toată lumea e profesionistă, are un contract de muncă, lunar au o sumă pe care se pot baza, doar noi arbitrii nu avem", a spus Ovidiu Haţegan, la TV Telekom Sport.
Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)
Citește mai multe știri din Liga 1:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!