Articol de GSP.RO - Publicat luni, 27 iulie 2020 22:13 / Actualizat luni, 27 iulie 2020 22:47
Sorin Cârțu (64 de ani), președintele celor de la CS Universitatea Craiova, a explicat videoclipul în care a sfidat pandemia de coronavirus, cântând alături de mai mulți apropiați.
„Eu nu mă întâlnesc cu nimeni din grupul jucătorilor, îi văd doar la televizor sau de pe stadion. Nici nu m-am întâlnit cu persoane din staff. Videoclipul acela e un program făcut alături de prietenii mei, a fost trăire mare!
Sunt entuziasmat de faptul că echipa aceasta, de la momentul apariției (n.r. 2013), și-a legat numele de Craiova Maxima, iar noi toți ne-am dat acordul pentru această asociere. Sunt mândru că nu ne fac de râs”, a spus Cârțu la „Digi Sport Special”.
VIDEO Cârțu, recital din mijlocul unui grup de prieteni: „Aduceți titlu-n Bănie”
Fără măști și fără a ține cont de distanțarea socială, Cârțu și compania cântă cu ardoare pentru echipa iubită, aflată la un pas de cucerirea titlului în Liga 1 după 29 de ani, într-un video postat pe Instagram chiar de oficialul formației din Bănie.
„Suntem cu voi / Vă urmăm prin vânt și ploi / Faceți-ne-o bucurie / Aduceți titlu-n Bănie”, a strigat Sorin Cârțu, alături de prietenii săi.
Clasament play-off Liga 1:
Citește mai multe știri din Liga 1:
Florin Tănase vrea o nouă aventură în carieră: „Trebuie să schimbe mediul! Acesta e prețul lui”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”