Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 iunie 2020 17:33 / Actualizat miercuri, 24 iunie 2020 17:47
CS Universitatea Craiova a disputat azi, la doar o zi după victoria din campionat cu FC Botoșani, 2-1, un amical contra divizionarei secunde FC Argeș. Oltenii au pierdut categoric, scor 1-3.
Amicalul s-a disputat la Craiova, iar Cristiano Bergodi a folosit o formulă în care s-au regăsit jucătorii care au evoluat puțin sau deloc în partida din campionat de marți seara.
Tehnicianul italian a mizat și pe Florin Gardoș, fundașul care a fost scos din circuit din cauza unei accidentări, dar și pe Gustavo, brazilianul repatriat din China în acest an.
CS Universitatea Craiova: Marinescu - Vătăjelu, Gardoș, Mitran, Olteanu - Ivanov, Gustavo, Qaka - Baiaram, Nițu, Bărbuț
Antrenor: Cristiano Bergodi
FC Argeș, una dintre candidatele la promovarea în Liga 1, s-a impus cu 3-1, deși oltenii deschiseseră scorul repede, prin Vătăjelu, în minutul 18. Piteștenii au întors însă rezultatul după golurile reușite de Prepeliță ('29), Nini Popescu ('48) și Șerban ('85).
- Sursă foto: Facebook CS Universitatea Craiova
VIDEO. Cristiano Bergodi: "Trebuie să avem încredere, să avem curaj şi vom vedea ce vom face la CFR"
Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova:
Cristiano Bergodi se teme de un fotbalist al campioanei CFR Cluj: „Îmi place mult!”